Main menu

header

cotnari wide

676 25 1de Luana Mare şi Florica Pintea

Doriți să aveți în apartament sau în grădină plante decorative sănătoase, armonios dezvoltate, cu flori intens colorate şi care să ţină cât mai mult? Ei bine, va trebui să le oferiți din când în când câte un surplus de substanţe nutritive, astfel încât să le ajutaţi creşterea şi înflorirea. Aceste substanţe sunt fertilizatorii, iar utilizarea lor presupune cunoaşterea câtorva reguli de bază de utilizare, astfel încât să nu aveți surprize neplăcute.

Utili din martie până în octombrie

Când substratul în care sunt sădite plantele a sărăcit în nutrienţi, acestea nu mai au o dezvoltare corespunzătoare şi puteţi folosi cu succes fertilizatori. Primele semne care pot indica nevoia de suplimente nutritive sunt frunzele ofilite, florile mai mici decât ar trebui să fie în mod obişnuit, aspectul sărăcăcios al plantei. Acestea se întâmplă chiar dacă floarea este udată corespunzător, este poziţionată în lumină conform nevoilor sale sau este aşezată într-un ghiveci suficient de mare pentru dimensiuni. Dacă toate aceste condiţii sunt îndeplinite, dar planta nu se dezvoltă cum ar trebui, încercaţi să o ajutaţi cu fertilizatori. Aceştia sunt necesari deoarece mineralele din pământul în care sunt sădite plantele se epuizează, iar fără o fertilizare regulată, acestea nu-şi pot respecta ciclul de viaţă. Trebuie ştiut faptul că cea mai bună perioadă pentru „hrănire” este cea de creştere, adică de la începutul primăverii, din martie, până toamna, în luna octombrie. În sezonul de iarnă se utilizează mai puţin îngrășământ, întrucât este perioada de stagnare a plantelor. Există, de altfel, fertilizatori speciali pentru plantele care înfloresc în această perioadă.

Potasiul determină rezistenţa la ger şi la secetă

676 25 2Fertilizatorii conţin azot, fosfor şi potasiu, fiecare având un rol important în dezvoltarea plantelor. Elementele nutritive se împart în: macroelemente (azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu şi sulf) şi microelemente (bor, cupru, mangan, molibden, zinc, fier şi aluminiu). Potasiul participă la absorbţia apei în rădăcini, contribuie la creşterea şi la rezistenţa plantei la ger şi la secetă, stimulează enzimele implicate în fotosinteză şi influenţează pozitiv calitatea fructelor. În lipsa potasiului, frunzele se colorează în galben-brun, iar plantele au un aspect veştejit. Azotul favorizează dezvoltarea frunzelor. Aflat în sol în cantitatea corespunzătoare determină desfăşurarea normală a metabolismului plantei, creşterea masei vegetative şi a fructelor. Azotul în exces stimulează creşterea vegetativă în detrimentul fructelor, reduce rezistenţa la boli şi la păstrare. Excesul de azot stimulează creşterea vegetativă în detrimentul fructificării şi al calităţii fructelor. Lipsa azotului duce la încetinirea creşterii plantelor, la îngălbenirea frunzelor, mai ales a celor bătrâne, care vor cădea pentru că azotul va fi transportat către organele tinere ale plantei.

Lipsa de calciu provoacă răsucirea foliajului

Fosforul stimulează înflorirea, depozitarea substanţelor de rezervă, fixează planta în sol, influenţează maturarea fructelor şi calitatea legumelor. Împreună cu potasiul, calciul şi magneziul determină rezistenţa plantelor la provocările de mediu. Carenţa de fosfor se manifestă prin creşteri slabe ale plantelor, influenţează negativ fructificarea, scade rezistenţa la atacul bolilor şi dăunătorilor. Frunzele plantelor cu deficit de fosfor au culoare verde închis, apoi albăstruie şi purpurie. Calciul se acumulează, în principal, în rădăcinile plantelor (aproximativ 90%), dar rolul său este de a întări pereţii celulari. Când cantitatea de calciu este prea mare are loc o reacţie excesiv alcalină a solului, determinând apariţia clorozei şi au loc perturbări în aprovizionarea cu elemente minerale. Frunzele se îngălbenesc, deoarece plantele nu mai pot absorbi fierul şi magneziul. Lipsa de calciu scade rezistenţa fructelor, iar frunzele tinere sunt răsucite, rigide, limbul se colorează în alb-verzui, apoi acestea devin cafenii.

Magneziul are rol în metabolismul apei

Magneziul intră în compoziţia clorofilei şi are rol în metabolismul apei. Insuficienţa de magneziu duce la încetinirea creşterii plantei, la stagnarea înfloririi. Frunzele capătă nuanţe gălbui. Aflat în exces, magneziul este foarte toxic şi dăunător, putând provoca moartea plantei. Pe lângă aceste elemente, în compoziţia produselor de fertilizare pot apărea vitamine şi oligoelemente (fier, cupru, bor).

Îngrăşămintele lichide se pun în pământul deja ud

În comerţ există o mare varietate de prezentare a îngrăşămintelor: lichide, sub formă de pulbere, batoane, granule. Cele lichide sunt cel mai utilizate în cazul plantelor ornamentale şi se diluează în apă conform instrucţiunilor de pe recipient. De obicei se administrează în pământul ud, pentru ca planta să nu absoarbă brusc o cantitate mare de săruri. Îngrăşămintele sub formă de batoane au o durată de acţiune de aproximativ trei luni, timp în care eliberează treptat substanţele nutritive în sol. Acestea se pun cât mai aproape de marginea ghiveciului şi cât mai departe de rădăcinile plantei, pentru a nu provoca arsuri. De asemenea, numărul de batoane amplasate în pământ depinde de dimensiunile ghiveciului.

Fără excese! Fiecare recipient cu fertilizator are obligatoriu instrucţiuni de folosire, iar suplimentarea dozei poate duce la reacţii ireversibile, poate provoca arsuri ale plantei sau chiar moartea acesteia

Substanţele granulate se utilizează doar o dată pe an

Îngrăşămintele granulate se pun o dată pe an, un strat. Se prezintă sub forma unor capsule poroase în care este introdus îngrăşământul. Acesta este eliberat când pământul din vas este umed. De asemenea, există în comerţ două categorii de fertilizatori: pentru plantele cu flori sau pentru plantele verzi. În timp ce unele sunt bogate în fosfor şi potasiu, celelalte au mai mult azot. Mai există îngrăşăminte pentru citrice, orhidee, bonsai. Fiecare tip de fertilizator respectă nevoile plantelor din grupul respectiv. De pildă, îngrășământul pentru orhidee nu conţine calcar, iar cel pentru cactuşi este mai sărac în azot, dar are mai mult potasiu pentru înflorire.