Main menu

header

485 4 1de Gabriela Niculescu

Evoluţiile chirurgiei estetice dezvăluie de fiecare dată noi tehnici de îmbunătăţire a imaginii de sine, iar vedetele de la Hollywood au apelat de multe ori la astfel de intervenţii pentru a obţine o siluetă de invidiat. Nu ne naştem perfecţi, însă, graţie chirurgiei estetice, putem atinge perfecţiunea fizică. Astfel, dacă Mama Natură nu v-a înzestrat cu picioare frumos conturate sau cu o linie armonioasă ca de gazelă, chirurgul estetician Călin Doboş (foto) vă recomandă retuşarea formei picioarelor fie prin lipoaspiraţie, fie prin implanturi de gambe, pentru a obţine picioare de invidiat.

„Una din zece femei alege această formă de remodelare”

Femeile care îşi doresc modelarea liniei picioarelor sau rotunjirea gambelor pot opta pentru intervenţia de implanturi de gambe relizată de chirurgul estetician. Picioarele de manechin nu mai sunt de mult doar un vis; dorinţa de a le avea frumoase şi drepte poate deveni realitate graţie procedurilor de chirurgie estetică de ultimă oră. „Exerciţiile fizice şi dezvoltarea unui program sănătos sunt recomandate chiar şi de medicii esteticieni, ca fiind soluţia optimă pentru a vă menţine corpul frumos şi ferm, dar mai ales sănătos, însă ce pot face femeile care pur şi simplu nu au fost înzestrate cu un aspect fizic armonios? Implantul de gambe este de departe cea mai mulţumitoare, dar şi cea mai de durată intervenţie chirurgicală estetică. Ce-i drept, acum cinci ani, această procedură nu era atât de frecventă, însă, în prezent, una din zece femei care vin la consultaţii decide să îşi remodeleze gambele cu implant”, explică chirurgul estetician Călin Doboş.

„Operaţia durează 30 de minute şi este nesângerândă”

Sunt cazuri în care femeile au o linie a picioarelor dreaptă sau, dimpotrivă, sunt mult prea depărtate, dând acel aspect de „picioare crăcănate”, motiv pentru care este necesară intervenţia asupra formei lor, pentru a o contura. Retuşarea formei gambelor poate fi realizată fie prin implant, fie prin injectarea propriei grăsimi sau a acidului hialuronic. Cu toate acestea, modificarea formei gambelor prin implanturi este cea mai eficientă metodă pentru a obţine picioare de divă. Graţie formei specifice, riscul de sucire sau învârtire este aproape nul. Implanturile de gambe au un înveliş de silicon, iar conţinutul acestora este din silicon de gel coeziv.

„Mărimea implanturilor de gambe diferă în funcţie de situaţia clinică a pacientului, astfel că acestea se pot aplica fie peste muşchi, fie sub muşchi, iar incizia făcută în spatele genunchiului devine aproape invizibilă. Mai mult decât atât, operaţia durează 30 de minute şi este nesângerândă, întrucât se realizează cu radioplasmă, care asigură o vindecare mult mai rapidă. Eficienţa şi aspectul natural al implanturilor sunt date de tehnica aplicării acestora, fiind protejate de ţesutul subcutanat sau de fibrele musculare. Desigur, există mai multe mărci ce produc aceste implanturi de gambă, iar calităţile lor diferă. Există o companie care e departe cea mai bună în domeniul calităţii lor, diferenţa fiind nu doar în aspect, dar şi în calitatea lor la atingerea gambelor după intervenţie, precum şi la stabilitatea în timp”, a adăugat doctorul Călin Doboş.

Doctorul Călin Doboş realizează implantul de gambe sub anestezie generală fie prin sedare intravenoasă, fie cu rahianestezie, iar costul unei intervenţii este de 2.500 de euro, implanturile folosite fiind de cea mai bună calitate, după cum susține acesta.

„Riscul deplasării este spre zero“

Chirurgul Cătălin Doboș ne-a lămurit și în privința motivului pentru care cea mai eficientă şi de lungă durată intervenţie de conturare a picioarelor este cea a implanturilor de gambe: „Remodelarea gambelor prin injectarea grăsimii proprii presupune mai întâi recoltarea grăsimii de pe alte zone ale corpului, prepararea specială, apoi injectarea. Din cantitatea de grăsime injectată în gambe, o bună parte se resoarbe, putând necesita şi alte şedinţe de injectare, în funcţie de reactivitatea pacientei. Pe de altă parte, există injectarea cu acid hialuronic a gambelor, care însă presupune un cost egal cu cel al implanturilor, iar într-un an se resoarbe aproape jumătate din cantitatea injectată şi necesită injectări periodice la aproximativ doi ani. Prin urmare, implanturile se dovedesc a fi cea mai eficientă şi de lungă durată soluţie. Rezultatele sunt mult mai stabile, întrucât zona anatomică în care se aplică implanturile nu creează presiune pe ele, iar forma alungită împiedică rotaţia lor. Altfel spus, riscul deplasării implantului, odată ce s-a vindecat zona operată, este spre zero.”

Retuşarea formei gambelor poate fi realizată fie prin implant, fie prin injectarea propriei grăsimi sau a acidului hialuronic

„Mărimea implanturilor de gambe diferă în funcţie de situaţia pacientului, astfel că acestea se pot aplica fie peste muşchi, fie sub muşchi, iar incizia făcută în spatele genunchiului devine invizibilă“

485 4 2