Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

În sezonul cald, razele soarelui cresc secreţia de hormoni care reglează creşterea podoabei capilare, însă, o dată cu schimbarea temperaturilor, părul ajunge şi el la sfârşitul ciclului său de viaţă, la fel ca frunzele pomilor. De aceea, nu trebuie să vă îngrijoraţi dacă vă cade părul câteva săptămâni la rând. În acest caz încercaţi să evitaţi stresul şi, dacă totuşi problema persistă, luaţi şi alte măsuri.

Studiile arată că sucul de ceapă previne calviţia
Căderea părului este normală într-o oarecare măsură. Pentru a verifica dacă problema cu care vă confruntaţi este într-adevăr gravă, puteţi face un test simplu, dar în acest sens e nevoie să nu vă spălaţi pe cap cel puţin trei zile. Puneţi mâna pe pielea scalpului, cu degetele răspândite, apropiaţi apoi degetele şi treceţi-le prin păr, alunecând de la rădăcini până la vârfuri. Repetaţi procedeul de cinci ori, iar dacă veţi obţine peste zece fire, abia atunci veţi fi îndreptăţiţi să vă faceţi griji. În această situaţie însă puteţi apela cu încredere la un remediu egiptean, care a făcut vâlvă şi în România în ultima vreme. Acesta se obţine dintr-o combinaţie de miere, hrean şi ceapă, despre care se spune că stimulează creşterea şi regenerarea podoabei capilare. Mai mult, în ultimii ani, şi japonezii au realizat un studiu amplu, prin care au demonstrat că sucul de ceapă poate preveni calviţia.

Masca trebuie făcută săptămânal
Pentru părul cu lungimea de 10-15 centimetri, tratamentul constă în amestecul sucului obţinut de la rădăcina unui hrean (fie radeţi şi apoi pisaţi rădăcina pentru a obţine sucul, fie o puneţi direct la robotul de bucătărie), două linguri cu miere şi sucul de la o ceapă. Dacă aveţi părul mai lung, trebuie să măriţi cantităţile ingredientelor. Amestecul obţinut se aplică seara pe părul uscat, se masează scalpul timp de trei minute, apoi se acoperă părul cu o pungă, peste care se pune un prosop încălzit. Se lasă masca să acţioneze circa una-două ore, după care vă veţi spăla pe cap ca de obicei, folosind şamponul obişnuit. Dacă utilizaţi şi balsam, cu atât mai mult nu trebuie să vă mai faceţi griji pentru mirosul neplăcut. Pentru obţinerea rezultatelor (care se vor vedea abia după câteva luni, dar ele au efect de durată), tratamentul trebuie realizat săptămânal.

Infuzia din frunze de nuc întăreşte firele
Puteţi folosi şi alte remedii pentru căderea părului. De exemplu, frunzele de nuc întăresc firele. Aşadar, preparaţi o infuzie din 50 g frunze mărunţite, peste care turnaţi un litru de apă clocotită. Apoi strecuraţi, iar cu soluţia obţinută udaţi bine părul imediat după spălare. Pe lângă rezolvarea problemei pentru care faceţi tratament, acest remediu diminuează şi mătreaţa, întăreşte rădăcina firului de păr, stimulează regenerarea lui şi îi poate conferi reflexe brune.
Un alt remediu la îndemână este următorul: amestecaţi două gălbenuşuri cu o lingură cu ulei de porumb şi cu una cu rom. Veţi obţine o substanţă omogenă, care trebuie aplicată pe părul abia spălat şi ţinută circa 30 de minute, după care se clăteşte bine. Şi mierea poate fi de ajutor. Şi nu trebuie să vă sperie aspectul lipicios al acesteia, fiindcă părul va rămâne curat după clătire. În acest caz, situaţia constă în aplicarea unei măşti obţinute din miere şi ulei de măsline pe pielea scalpului, timp de zece zile, seara. După aceea se pune pe cap o basma sau un prosop, iar părul se clăteşte abia a doua zi dimineaţa.

• Majoritatea tratamentelor nu acţionează atât împotriva pierderii părului, cât mai ales în favoarea regenerării firelor. Acest lucru e important, întrucât, dacă nu primesc ajutor din exterior, unele fire pot creşte la loc mai subţiri sau mai rare