Main menu

header

de Elena Şerban

Jeanşii, unul dintre cele mai populare obiecte vestimentare din lume, ar putea să aibă şi efecte terapeutice. Mai precis, să ne scape de celulită, cel mai mare inamic al femeilor de pe întregul mapamond.

Folosesc căldura corporală, pe care o transformă în raze infraroşii
În ajutorul doamnelor a venit designerul brazilian Alexandre Herchcovitch, care a anunţat recent că a creat prima pereche de jeanşi anticelulită din lume. Designerul afirmă că blugii creaţi de el folosesc căldura corporală, pe care o transformă în raze infraroşii. Acestea sunt apoi redirecţionate către piele, pentru a stimula acele zone ale corpului care sunt cel mai expuse la riscul de apariţie a celulitei. În acest fel, microcirculaţia sangvină la nivelul capilarelor este intensificată, fapt ce previne apariţia celulitei.
Creaţia designerului, după o muncă de mai bine de cinci ani, are însă şi critici. Cu toate că abia au fost lansaţi la un festival de modă, experţii în domeniul medical şi-au exprimat deja scepticismul în ceea ce priveşte calităţile anticelulitice ale blugilor. Medicii se bazează pe faptul că celulita poate fi cauzată de o dietă nesănătoasă, o circulaţie sangvină deficitară şi un metabolism lent. Celulita afectează aproximativ 90% dintre femeile în vârstă de peste 30 de ani din Marea Britanie.

Sunt confecţionaţi dintr-o fibră specială
Jeanşii creaţi de Alexandre Herchcovitch sunt făcuţi dintr-o fibră specială, confecţionată manual în Brazilia, denumită Emana, utilizată deja la fabricarea unor articole vestimentare sportive şi a unor colecţii de lenjerie intimă.
Ţesăturile Emana absorb undele electromagnetice emise de corpul uman, denumite „spectru infraroşu îndepărtat”. Atunci când aceste raze invizibile intră din nou în contact cu pielea, ele asigură stimularea ţesutului epitelial, prevenind astfel formarea celulitei. Designerul brazilian nu a anunţat deocamdată data la care jeanşii anticelulită vor fi lansaţi în magazine şi nici preţul cu care acest articol vestimentar va fi comercializat.