Main menu

header

21-10-1de Valeria Ispas

Conform stilistei în vogă de peste Ocean Marie Robinson (foto), părul negru şi ciocolatiu, uşor nuanţat, reprezintă ultima tendinţă din domeniu. Alegerea nuanţei potrivite, prin schimbarea ei cu câteva tonuri şi realizarea tunsorii care să încadreze perfect faţa, vă poate face să arătaţi la fel de seducător ca o vedetă, susţinea ea într-un articol publicat în „Allure”.

Maroul nisipiu, potrivit tunsorilor scurte
Deschiderea culorii cu două-trei tonuri, iluminarea ei cu câteva şuviţe, este potrivită tunsorilor scurte, întrucât îndulceşte trăsăturile şi pune în evidenţă ovalul feţei. Persoanelor cu tunsori stratificate şi firul foarte fin nu li se recomandă nuanţele foarte deschise. Acestea pot face ca vârfurile să pară subţiate şi despicate.

21-10-2Maro caramel, pentru pielea măslinie
Pentru tenul mai închis este de preferat să fie aleasă culoarea deschisă gradat spre vârfuri, astfel încât să se păstreze la rădăcină o nuanţă cât mai naturală. Pentru a realiza acest lucru, este necesară o podoabă capilară bogată.

Reflexele de miere nu se împacă şi cu tenul deschis
Persoanelor cu pielea de culoare deschisă li se recomandă folosirea unui machiaj mai pronunţat dacă doresc neapărat să aleagă un maro miere. O astfel de nuanţă trebuie evitată de cele care nu au trăsături bine definite, întrucât ar putea să umbrească chipul în lipsa machiajului. Ea este potrivită celor cu pielea mai închisă, întrucât le poate ilumina.

Maroul auriu pune în evidenţă ochii
Combinaţia de maro cu auriu este extrem de adecvată pentru persoanele cu tenul palid până spre măsliniu, întrucât accentuează privirea şi adaugă culoare chipului, fără a exagera.

Nuanţa de alună o poate purta oricine
Aplicată pe o bază de maro închis, nuanţa de alună avantajează orice persoană. Dacă sunt adăugate reflexe ciocolatii-caramel, are avantajul că încălzeşte puţin tenul măsliniu sau palid şi ochii maronii. Trebuie aleasă o coafură care să încadreze bine faţa, pentru a exploata cât mai bine reflexele adăugate.

21-10-3Mahonul este o culoare pretenţioasă
Contrar aparenţelor, nuanţa de mahon este greu de realizat şi de întreţinut. Este necesară adăugarea câtorva reflexe mai deschise cu cel puţin două tonuri spre vârfuri şi pe la jumătatea lungimii dacă purtătoarea este o brunetă autentică.

Maroul cenuşiu mediu scoate în valoare frizura
Un păr negru poate fi transformat cu ajutorul unui hombre clasic, într-o nuanţă sofisticată de maro cenuşiu. Este ideal pentru tunsorile filate, principalul său scop fiind acela de a masca ovalul feţei în favoarea frizurii. Pentru a adăuga mai multă căldură chipului, se înlocuieşte nuanţa cenuşie cu caramel pe alocuri.

O tentă elegantă, maro cenuşiu închis
Cenuşiul adăugat culorii de bază poate fi mai intens şi oferă eleganţă posturii dacă lungimea părului o permite. Înălţimea este un alt aspect care trebuie avut în vedere. Părul lung, purtat de o persoană înaltă, se potriveşte nuanţei maro cenuşiu închis, dar, dacă este vorba despre o persoană mai scundă, poate părea copleşitor.

21-10-4Maroul fumuriu oferă un aspect natural
O culoare intermediară, care nu este nici negru, dar nici maro şi care poate arăta bine la aproape oricine, este maro fumuriu. Un adaos de gloss semipermanent aduce şi mai multă strălucire nuanţei.

Negrul este doar pentru brunete
O nuanţă care se potriveşte numai unui ten măsliniu este negrul abanos. Pentru mai multă siguranţă, se recomandă celor care vor să îşi vopsească părul negru să încerce mai întâi o nuanţă cu câteva tonuri mai deschise, pentru a evita contrastul care înăspreşte trăsăturile.

Marie Robinson le-a coafat pe protagonistele din filmul „Totul despre sex 2“

Marie Robinson, una dintre cele mai cunoscute şi respectate persoane din domeniul colorării părului din Statele Unite, şi-a început cariera la 19 ani. A făcut stagii de pregătire cu reputaţi specialişti din domeniu (coloriştii Pierre Michel, John Frieda şi stilistul Danillo) până în anul 2003, când a fost recrutată de recent înfiinţatul, la acea dată, salon Sally Hershberger. A lucrat acolo ca şi colorist timp de şapte ani şi a fost locul unde personalitatea şi talentul său au determinat o serie de celebrităţi, precum Anne Hathaway, Natalie Portman, Rachel Weisz, Liv Tyler, Uma Thurman şi Stephanie Seymour, să-i devină cliente fidele.
Experienţa sa vastă cuprinde editoriale pentru „Vogue”, „Elle”, „Allure”, asistenţă acordată pe platourile de filmare la filmul „Totul despre sex 2”, unde a „aranjat” culoarea şi coafurile protagonistelor, dar şi consultanţă pentru show-uri televizate precum „Gossip Girl”. Coafurile realizate de ea au fost folosite în reclame, pentru cele mai exclusiviste case de modă. Salonul său, pe care l-a deschis de curând, a fost nominalizat printre cele mai bune din SUA de revista „Elle”.
Un top al celor mai sexy 30 de specialişti din culisele hollywoodiene, publicat de „Business Insider” zilele trecute, o clasează pe locul 26.