Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Dacă vreţi să vă deschideţi culoarea părului cu câteva nuanţe sau dacă vreţi să îi adăugaţi reflexe strălucitoare, apelaţi la soluţii naturiste. Pe lângă faptul că vă protejaţi părul, rezultatul e subtil şi nu se obţine dintr-o singură aplicare. În acest fel sunteţi protejate de dezastrele care se întâmplă uneori când apelaţi la decolorarea chimică.

Mierea, uleiul de măsline şi scorţişoara conţin peroxid de hidrogen
Prima soluţie pe care v-o oferim este o mască pentru decolorarea naturală a părului, iar ingredientele sunt următoarele: 1 lingură cu miere, 2 linguri cu scorţişoară măcinată, 1 lingură cu ulei de măsline, 6 linguri cu apă (preferabil apă distilată).
Se dizolvă mierea în apă, se adaugă restul ingredientelor până se formează o pastă, care se aplică pe părul umed. Acoperiţi capul cu o cască de duş şi aşteptaţi câteva ore. În primele minute o să simţiţi o uşoară arsură sau mâncărime la nivelul scalpului. Nu vă îngrijoraţi, pentru că trece repede. După scurgerea timpului spălaţi părul. Folosiţi această reţetă în fiecare săptămână, până când veţi fi mulţumită de nuanţa părului dumneavoastră.
Această mască pentru decolorare funcţionează, deoarece mierea, uleiul de măsline şi scorţişoara conţin peroxid de hidrogen în formă naturală. Pentru miere e necesară diluarea acesteia în apă în proporţie de 1 la 6, pentru a elibera peroxid de hidrogen. Puteţi înlocui scorţişoara cu cardamom dacă preferaţi. Cardamomul conţine şi el peroxid de hidrogen.

Zeama de lămâie îl face mătăsos
Acidul citric din lămâi este un decolorant natural pentru piele, dinţi, dar şi pentru păr. Există mai multe moduri în care vă puteţi deschide nuanţa părului cu ajutorul acestui suc natural. Primul ar fi să stoarceţi zeama de la o lămâie sau două, în funcţie de lungimea părului, şi să o aplicaţi pe păr cu două, trei ore înainte de spălare. Altă metodă ar fi să vă clătiţi părul după fiecare spălare cu sucul unei lămâi diluat într-un litru de apă. A treia variantă este aceea de a amesteca şamponul cu sucul unei lămâi înainte de spălare şi păstrarea acestuia pe păr timp de 15-20 de minute înainte de limpezire.
În aceste feluri, părul dumneavoastră va deveni din ce în ce mai deschis la culoare, dar şi mai uşor de pieptănat, acidul citric făcându-l mult mai mătăsos. Însă, pentru a obţine rezultate vizibile, fiecare dintre cele trei metode trebuie repetată la fiecare spălare, vreme de o lună şi jumătate pentru părul natural şi două luni şi jumătate pentru cel vopsit.

• Pe părul vopsit, rezultatul după cinci-şase aplicări a măştii pentru decolorare este cu o nuanţă mai deschis, în vreme ce părul natural se deschide cu până la două nuanţe din paleta de culori.

Ponturi pentru eficientizarea măştii
- Scorţişoara poate irita pielea capului, aşa că faceţi un test pe încheietura mâinii înainte de a aplica masca pe păr;
- Ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei;
- Unele tipuri de miere lasă reziduuri pe păr, aşa că e necesară folosirea şamponului pentru a le îndepărta;
- Dacă vreţi să adăugaţi alte ingrediente la reţeta de bază, asiguraţi-vă că nu conţin vitamina C. Aceasta oxidează în contact cu peroxidul de hidrogen şi îl neutralizează.

• Încercând aceste metode alternative pentru decolorarea părului, chiar dacă nu au rezultate spectaculoase după prima aplicare, nu vă distrugeţi părul, ba chiar îl hrăniţi cu produse sănătoase, iar parfumurile de miere, de scorţişoară şi de lămâie sunt foarte plăcute.