Main menu

header

de Dana Purgaru

- Consultaţi cu atenţie lista cu ingrediente de pe etichete

Multe produse de cosmetică din comerţ promit că au efecte antiîmbătrânire, dar unele mai mult se laudă, mizând pe neştiinţa cumpărătoarelor. Iată ingredientele pe care trebuie să le căutaţi pe etichetele produselor înainte de a le cumpăra.

AHA şi BHA
Acizii AHA sunt buni pentru ten normal spre uscat sau pentru pielea arsă de soare, deoarece ajută la hidratarea tenului, stimulează producţia de colagen şi netezesc pielea. BHA e mai bun pentru ten normal spre gras sau predispus la erupţii cutanate, şi este excelent pentru reducerea roşeţii provocate de rozacee.

Retinol
Retinolul ajută la crearea unor celule mai bune şi determină creşterea nivelului de colagen şi de glicozaminoglicani. Toate acestea fac tenul ferm şi îmbunătăţesc textura acestuia şi capacitatea de protecţie a barierei naturale.

Vitamina C
Vitamina C duce la creşterea producţiei de colagen (inclusiv colagen dermal, ce are un rol semnificativ în estomparea ridurilor), reduce decolorarea pielii, stimulează bariera naturală a acesteia, îmbunătăţeşte capacitatea de reparare a celulelor, reduce inflamaţia şi ajută tenul să reziste mai bine în faţa radiaţiilor solare.

Vitamina E
Vitamina E protejează membranele celulelor tenului şi previne distrugerea colagenului. Are efecte mai bune când este asociată cu vitamina C. Pe etichete, vitamina E poate apărea sub următoarele denumiri: acetat de tocoferil, linoleat de tocoferil, tocotrienoli, alfa-tocoferol sau succinat de tocoferil.

Extract din seminţe de struguri
Un alt ingredient cu efecte antiîmbătrânire este extractul din seminţe de struguri. Acesta conţine tot antioxidanţi ce reduc acţiunea nocivă a radicalilor liberi şi ajută la vindecarea unor leziuni. Este excelent împotriva ridurilor şi, în plus, în combinaţie cu alţi antioxidanţi, îşi sporeşte eficacitatea.

Niacinamide
O formă a vitaminei B3, niacinamida duce la creşterea nivelurilor de ceramide şi acizi graşi liberi, previne pierderea de apă de la nivelul celulelor pielii şi stimulează microcirculaţia. De asemenea, poate ameliora acneea.

Ceramide
Ceramidele contribuie la producerea matricei intercelulare, fapt ce face ca tenul să arate mai tânăr.

Resveratrol
Resveratrolul este un antioxidant ce aduce beneficii extraordinare pielii - protejează de efectele negative ale razelor solare, îmbunătăţeşte sinteza colagenului şi reduce deteriorarea celulelor.

Curcuminoide
Curcuminoidele au proprietăţi antiinflamatoare, suprimă producţia excesivă de melanină şi ajută la reducerea iritaţiilor şi a efectelor negative ale soarelui, ce îmbătrânesc prematur tenul.

Extract de izoflavone din soia
Mai multe studii au arătat că izoflavonele din soia feresc tenul de efectele dăunătoare ale mediului înconjurător şi ale expunerii la soare, reduc iritaţiile, îmbunătăţesc textura tenului şi stimulează producţia de colagen.

Acid linoleic şi fosfolipide
Acizii graşi, precum acidul linoleic şi fosfolipidele, îmbunătăţesc matricea intercelulară, prin faptul că facilitează comunicarea dintre celule. În plus, ajută la reducerea inflamaţiilor.

• Un alt compus pe care este bine să-l căutaţi pe etichete este ceaiul verde; antioxidanţii din acesta reduc inflamaţiile, stimulează crearea de colagen şi împiedică efectele dăunătoare ale expunerii la soare.