Main menu

header

21-09-1de Gabriela Militaru

- Sfaturile interpretei lui Sue Ellen din Dallas

Linda Gray şi-a început cariera în 1967, pozând drept model de picioare pentru afişul filmului „Absolventul”, şi a devenit o stea a micilor ecrane jucând-o pe Sue Ellen Ewing mai bine de un deceniu în serialul „Dallas”. Actriţa a revenit în atenţia tuturor în 2011, când a acceptat să reia filmările pentru îndrăgitul serial tv, la vârsta de 70 de ani. Energică şi optimistă, Linda Gray îşi menţine strălucirea graţie unei diete echilibrate şi a pasiunii cu care trăieşte fiecare clipă.

Prima adevărată „nevastă disperată”
Rolul Sue Ellen Ewing, soţia nefericită din „Dallas”, a fost iniţial gândit ca fiind unul secundar, situat în umbra temperamentalului său soţ, J.R. Ewing. Prestaţia Lindei Gray însă s-a dovedit atât de impresionantă, încât rolul de soţie vicioasă a devenit reprezentativ pentru întregul serial. Cochetă, dar izolată de partener, Sue Ellen a fost întruchiparea a milioane de femei puse în situaţia de a alege între viaţa de familie şi liniştea sufletească. Spre deosebire de Sue Ellen, în viaţa reală, Linda a ales să-şi urmeze visul de a fi actriţă, divorţând de soţul său după 21 de ani de mariaj, în 1983. „M-am gândit la mama mea, care a renunţat la cariera de balerină pentru copiii săi. Aşa m-am înscris la cursurile de actorie. Ştiam că, dacă nu îmi urmez visul, sufletul meu va muri”, a spus ea.

Tinereţe fără bătrâneţe graţie moştenirii genetice
Întrebată despre secretele frumuseţii sale, Linda a mărturisit că nu ştie ce să răspundă, pentru că nu face nimic deosebit pentru a-şi menţine aspectul tânăr. „Am cele mai comune secrete de frumuseţe, dar le mulţumesc în primul rând părinţilor mei, pentru că mi-au dat o moştenire genetică minunată. Ceea ce îi făcea pe ei frumoşi era sufletul lor deosebit. Aveau o concepţie sănătoasă despre viaţă, care nu era legată de partea materială, ci de cea spirituală”, a explicat Linda.

Câteva retuşuri faciale sunt de ajuns
Până la 72 de ani, Linda Gray se poate mândri că a fost supusă doar câtorva operaţii estetice: un facelift, mici retuşuri în zona ochilor şi câteva şedinţe de botox. Cu toate acestea, actriţa preferă să limiteze operaţiile artificiale asupra înfăţişării sale. „Am încercat botoxul la un moment dat şi am sesizat că una dintre sprâncene parcă şi-a modificat poziţia. M-am uitat în oglindă şi m-am speriat”, a povestit ea amuzată.
Potrivit celor mai faimoşi esteticieni de la Hollywood, este o minune că Linda îşi păstrează tenul atât de fresh la vârsta sa. Totuşi, esteticianul Sherrell J. Aston crede că actriţa ar putea face un artificiu minor pentru ca lookul său să fie cu adevărat impecabil. „Pentru îmbunătăţirea aspectului, Linda ar putea să opteze pentru blefaroplastie, pentru a îndepărta pielea aflată în exces la nivelul pleoapelor şi pentru a ameliora aspectul de ochi obosiţi şi umflaţi”, a explicat Aston.

Întreţinerea tenului nu trebuie să fie costisitoare
Un ten strălucitor, spune Linda, se menţine cu multă atenţie şi prin trucuri care nu necesită investiţii colosale. Regula de aur este aceea de a nu merge niciodată la culcare înainte de a te demachia. Ea crede că cele mai multe femei cunosc această regulă, dar nu o aplică. „Mă asigur că am grijă de tenul meu zilnic, dar nu plătesc 350 de dolari pentru o cremă de faţă. Tot ce trebuie să fac este să-mi curăţ tenul zilnic şi să-l hidratez”, a spus ea. În plus, actriţa bea multă apă, ceea ce face ca tenul său să nu se usuce sau să capete riduri proeminente.

După zeci de coafuri, s-a întors la breton
În anii ’80, când o juca pe Sue Ellen, Linda purta părul în bucle bogate şi ondulate. În anii care au urmat, ea a adoptat multe alte coafuri şi nuanţe. De când a reluat filmările la „Dallas”, actriţa s-a oprit la o coafură cu şuviţe inegale de lungime medie, care îi încadrează perfect faţa, adăugând un iz tineresc printr-un breton chic. Hairstylistul său optează pentru o nuanţă de şaten deschis cu şuviţe blonde, pentru un aspect matur, dar senzual.

Bea sucuri din fructe exotice şi consumă legume crude
Adeptă a unei diete bazate exclusiv pe produse naturale, Linda Gray a publicat o carte intitulată „Creşte-ţi propria farmacie”. Actriţa este pasionată de grădinărit, care o ajută nu numai să se relaxeze, dar îi procură şi produse naturale pe care le preferă celor din farmacie. În cartea sa, actriţa enumeră plantele pe care le cultivă, precum şi efectele lor benefice asupra organismului. Murele, scrie ea, sunt minunate ca tonic general al organismului, dar şi pentru afecţiunile gâtului sau pentru ulcer. Actriţa foloseşte fenicul pentru digestie şi lămâi pentru prospeţimea tenului. De asemenea, ea bea sucuri naturale din fructe exotice şi consumă legume crude. „Înlocuiţi medicamentele artificiale cu plantele din grădină”, este sfatul Lindei pentru femei, şi nu numai.

Munca îi menţine silueta
Deşi a câştigat câteva kilograme în greutate în ultimii ani, Linda Gray nu ţine o dietă anume. În schimb munceşte mult, şi asta o ajută să-şi menţină silueta. „Lucrez. Este atât de bine la vârsta mea să am de lucru într-o industrie în care la 40 de ani eşti considerată bătrână. Munca este un fel de încărcător de baterii”, a spus actriţa. Linda are un ritm de viaţă alert, în special în perioadele când filmează. Fără să neglijeze mesele obligatorii ale zilei, actriţa are grijă să nu ciugulească prea mult în timpul liber.

Nicio zi fără exerciţii fizice
Linda are o rutină aproape încăpăţânată când vine vorba despre exerciţiile fizice. „Mănânc sănătos şi fac 20 de minute de exerciţii zilnic de şase ori pe săptămână, fără excepţie. Încep fiecare dimineaţă cu o plimbare a beatitudinii, timp în care mă gândesc la toate lucrurile pentru care sunt recunoscătoare”, a spus ea. Actriţa este de părere că fiecare femeie trebuie să fie conştientă că este prima responsabilă de propria sănătate. „Dacă nu eşti o prioritate pentru tine însăţi nu poţi fi nici pentru altcineva”, este filosofia Lindei. În plus, ea le sfătuieşte pe femei să fie sigure că merită să sacrifice în fiecare zi o oră din timpul lor pentru a fi sănătoase.

Arată bine pentru că are o atitudine pozitivă

Dincolo de makeup, hairstyling şi outfit-uri scumpe, Linda spune că ceea ce o face să radieze este mintea sa preocupată mereu cu gânduri pozitive. „Secretul frumuseţii mele sunt energia benefică şi faptul că urmăresc să mă bucur de fiecare minut al zilei. Sora mea a murit de cancer la 43 de ani. Atunci mi-am dat seama că viaţa este foarte fragilă şi am devenit recunoscătoare pentru fiecare moment în care sunt sănătoasă. Nu mă gândesc niciodată la vârsta mea, pentru mine este doar un număr”, a spus ea.

„Din fructe şi lapte din alune de pământ se pot face shake-uri delicioase. Dacă îţi prepari propriul shake obţii ceva dulce şi sănătos în acelaşi timp şi astfel vei scăpa de pofta de a mânca ciocolată“ - Linda Gray