Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Potrivit standardelor de frumuseţe din Senegal, zâmbetul unei femei trebuie să fie impecabil. Pe lângă dinţi sclipitori, pentru a avea un zâmbet strălucitor este nevoie de gingii cât mai închise la culoare, chiar negre, aşa că multe femei s-au hotărât să şi le tatueze.

Se introduce, prin înţepare, o pudră de ulei ars şi unt de shea
Femeile din Senegal, cel puţin, nu consideră tatuarea gingiilor la modă, ci mai degrabă o procedură moştenită de la strămoşii lor. În plus, se pare că nu e vorba doar despre un mijloc de înfrumuseţare, cum am tinde să credem la prima vedere, ci ritualul, deşi dureros, creşte sănătatea dentară şi înlătură respiraţia urât mirositoare. Dintr-o înregistrare postată pe medicaldaily.com reiese că procedura e destul de dureroasă, dar şi rezultatul este pe măsură. Aceasta constă în înţeparea gingiilor în mod repetat şi introducea în piele a unei pudre de culoare închisă, obţinute din ulei ars şi unt de shea. În Senegal, tatuarea gingiilor costă puţin peste 1 euro. Orice femeie ştie să facă asta, dar cele mai fricoase din fire apelează totuşi la personalul specializat.
Atenţie! Cui îi surâde ideea şi se vede deja cu un zâmbet mai frumos, dinţi mai albi şi respiraţie proaspătă nu trebuie în niciun caz să se tatueze singur acasă. Senegalezele au experienţă în acest domeniu, dar dumneavoastră e de preferat să solicitaţi sfatul şi serviciile unui specialist în domeniu.