Main menu

header

de Daniela Anton

Se ştie că majoritatea femeilor şi-ar dori buze pline şi seducătoare, însă nu de fiecare dată acest lucru este posibil. Dacă natura nu v-a înzestrat aşa cum v-aţi fi dorit, puteţi apela la mici trucuri şi la câteva reţete naturale prin care buzele dumneavoastră vor deveni mai sexy şi îşi vor recăpăta strălucirea.

Exfolierea dă senzaţia de mărire
Exfolierea îndepărtează pielea moartă de la suprafaţa buzelor şi le lasă moi şi catifelate. Pe de altă parte, stimulează circulaţia sangvină, ceea ce face ca buzele să fie mai pline, să aibă volum şi să capete un aspect roz natural. Aplicaţi pe buzele dumneavoastră un balsam de buze intens hidratant, lăsaţi să acţioneze cel puţin zece minute, apoi folosiţi o periuţă de dinţi pentru a vă masa delicat buzele. Veţi observa cum pielea moartă va fi îndepărtată, iar buzele dumneavoastră rămân netede. Aplicaţi apoi iar balsamul de buze. Aveţi grijă însă să nu vă răniţi buzele, pentru că pielea lor este foarte sensibilă şi nu se regenerează la fel de repede precum pielea facială.

Vitaminele sunt esenţiale
Aplicaţi de cel puţin două ori pe zi un tratament pentru buze care conţine ingrediente ce stimulează producţia de colagen. Vitaminele A, C şi E sunt esenţiale pentru buzele dumneavoastră, dar şi acidul hialuronic, care este un puternic hidratant, ce oferă buzelor volum din interior.

Stimulaţi circulaţia sangvină
O altă metodă de mărire a buzelor este folosirea unor produse cosmetice care conţin tot felul de substanţe iuţi, cum ar fi: piperul negru, ardeiul iute, menta, ghimbirul şi scorţişoara, care vascularizează puternic buzele şi le colorează în mod natural. Efectul acestora poate dura până la câteva ore, iar specialiştii spun că nu sunt dăunătoare pentru organism.

Alegeţi culoarea potrivită a rujului
Puteţi crea impresia unor buze mai mari dacă optaţi pentru culori deschise ale rujului sau ale gloss-ului, cum ar fi tonurile de roz, piersică sau bej. Este un truc simplu: ce are culoarea deschisă pare mai mare. Pe de altă parte, nuanţele închise vă îmbătrânesc şi vă subţiază buzele. Un alt truc în cazul în care folosiţi rujul: aplicaţi în centrul buzei de sus şi al celei de jos un mic punct de gloss transparent. Lumina este reflectată, ceea ce oferă buzelor un efect 3D. Mai mult, nu este recomandat nici gloss-ul incolor, pentru că nu conferă în niciun fel volum buzelor dumneavoastră.

Folosiţi creionul-contur
Creionul-contur este soluţia salvatoare atunci când vreţi ca buzele dumneavoastră să pară mai groase. Pudraţi-vă buzele cu fond de ten, ca să ascundeţi linia naturală a acestora şi redesenaţi-le astfel încât să pară mai mari. Aveţi grijă însă să nu depăşiţi conturul natural. De asemenea, e bine să ţineţi cont că nuanţa creionului-contur trebuie să fie doar cu un ton mai închisă decât cea a rujului. După ce v-aţi conturat buzele, puteţi aplica rujul sau gloss-ul.

Prospeţime chiar şi iarna
Pentru că buzele necesită o atenţie mai deosebită iarna, e bine să cunoaşteţi câteva tratamente naturiste, care vă vor ajuta să aveţi cele mai fine şi mai frumoase buze. Uleiul de cocos este un remediu excelent pentru a înlătura deshidratarea şi descuamarea buzelor, dar le conferă în acelaşi timp mai mult volum şi catifelare. De asemenea, şi uleiul de măsline extravirgin vă va alina problema exfolierii buzelor din cauza frigului sau a vântului. Pentru a reda buzelor prospeţimea, iată o cremă pentru exfoliere: amestecaţi într-un recipient o linguriţă cu zahăr, o linguriţă cu bicarbonat de sodiu, o jumătate de linguriţă cu ulei de măsline, jumătate de linguriţă cu apă şi amestecaţi până obţineţi o cremă. Aplicaţi pe buze şi masaţi uşor cu o periuţă de dinţi. La final clătiţi cu apă călduţă. Vaselina cosmetică şi mierea conţin substanţe care hrănesc buzele şi ameliorează simptomele cauzate de crăpare. Ar fi ideal ca în fiecare seară, înainte de culcare, să vă daţi buzele cu puţină miere. Lăsaţi câteva minute, după care aplicaţi o cantitate mică de vaselină cosmetică (se găseşte în farmacii). Lăsaţi produsele să acţioneze aproximativ 20 de minute, apoi clătiţi buzele. Pentru rezultate eficiente ar fi bine să faceţi această procedură timp de o săptămână.
Un alt remediu excelent este şi crema de gălbenele. Este suficient să aplicaţi în fiecare dimineaţă şi seară o cantitate mică de cremă de gălbenele pe buze şi să lăsaţi compoziţia să pătrundă bine în piele. Crema de gălbenele are un efect cicatrizant şi hidratează buzele în profunzime, făcându-le să-şi recapete frumuseţea. Puteţi încerca şi o mască din aloe vera. Pregătiţi într-un recipient o lingură cu suc de aloe vera, 10 g propolis baton, 35 ml ulei de susan şi 50 ml ulei de măsline. Apoi lăsaţi această compoziţie la macerat timp de zece zile, după care strecuraţi-o şi folosiţi-o de trei-patru ori pe zi, până veţi avea nişte buze de invidiat. Şi sucul de ridichi negre vă poate ajuta să aveţi grijă de buzele dumneavoastră. Aplicarea acestuia este cea mai simplă şi la îndemână metodă pentru a reda nuanţa rozalie a buzelor. Dacă veţi încerca să-l aplicaţi pe buze într-o zi, de două-trei ori câte 10-15 minute, veţi vedea că la sfârşitul zilei culoarea obţinută va fi una asemănătoare cu cea a unui ruj.

• Pentru a intensifica nuanţa naturală a buzelor, luaţi câteva petale roşii de trandafir, tăiaţi-le mărunt, amestecaţi cu o linguriţă cu caimac de lapte proaspăt şi aplicaţi pe buze; vor avea o culoare naturală şi plăcută. Această pastă, combinată cu puţină smântână, e indicat de aplicat şi seara, 10-20 de minute, pe buze, ca hidratant natural.