Main menu

header

 

de Cătălina Tăgârţă

Toată lumea se preocupă de aspectul feţei, al gâtului, chiar şi de manichiură, dar de multe ori uităm cu desăvârşire de mâini. Timpul trece, iar ele devin din ce în ce mai uscate, mai ridate şi îmbătrânite. De aceea e important să luaţi măsuri din timp dacă nu vreţi să vă „trădeze” vârsta sau, mai rău, aspectul lor să o depăşească.

Ideal e ca atunci când vine vremea rece, dar şi când desfăşuraţi diverse activităţi (precum grădinăritul sau curăţatul băii cu soluţii din comerţ) să purtaţi neapărat mănuşi. Mai mult, se recomandă mănuşile din plastic chiar şi atunci când spălaţi vasele, întrucât şi detergentul de vase poate dăuna pielii. Şi nu uitaţi că expunerea îndelungată la razele ultraviolete poate provoca riduri, pete maro şi cancer de piele. Aşa că e ideal să folosiţi cremele cu factor de protecţie şi pe mâini, nu doar pe faţă.

Folosiţi creme hidratante
Este important să evitaţi şerveţelele umede sau soluţiile dezinfectante pe bază de alcool, deoarece acestea deshidratează pielea şi o predispun la infecţii cutanate. Pentru a avea mâinile catifelate folosiţi cel puţin o dată pe zi o cremă hidratantă, de preferat seara, la culcare, iar săpunul pe care-l utilizaţi e ideal să fie unul de calitate, cu proprietăţi hidratante.

Faceţi zilnic mişcare
Nu doar picioarele, fesele sau abdomenul au nevoie de exerciţii, ci şi bustul sau chiar mâinile. Exerciţiile făcute zilnic, chiar şi de mai multe ori pe zi, asigură frumuseţea mâinilor. Iată în ce constau acestea: puteţi executa mişcări „ca la pian”; pliaţi fiecare deget în parte, apoi îndreptaţi-l; descrieţi un opt cu încheietura mâinii;răsfiraţi degetele la maximum pe măsură ce rotiţi încheietura. Mai puteţi strânge degetul mare în pumn sau, un alt exerciţiu, să închideţi şi să deschideţi brusc mâna.

• Asiguraţi-vă că alimentaţia de zi cu zi cuprinde produse sănătoase şi bogate în vitaminele A, E şi D (fructe, peşte, afine, morcovi, seminţe).