Main menu

header

22-08-1de Gabriela Niculescu

- Remedii eficiente de pe vremea bunicii oferite de Iulia Preda

Din cauza stilului de viaţă tot mai nesănătos al vremurilor noastre, ochii sunt mai obosiţi, părul mai tern, unghiile devin din ce în ce mai casante, iar cuticulele se rup frecvent, făcându-ne mâinile să nu aibă un aspect prea plăcut. Şi pielea mâinilor, şi cea a picioarelor se crapă frecvent, iar timpul este tot mai scurt şi nu mai apucăm să ne îngrijim de aceste aspecte pe care bunicile noastre nu le neglijau. Pentru a ne recăpăta strălucirea într-un timp scurt şi pentru a ne revitaliza am cerut sfatul specialistei în dermato-farmacie şi cosmetologie Iulia Preda (foto), care este şi realizatoarea emisiunilor „Weekend GTV” şi „Noi să fim sănătoşi” de la Giga TV.

Infuzie pentru creşterea părului
Un pumn plin cu urzici proaspete şi frunze proaspete de nuc, mesteacăn, soc şi o tulpină de rostopască se introduc în apă rece şi se pun pe foc până ajung la punctul de fierbere. Se opreşte focul şi se lasă infuzia obţinută timp de trei minute în repaus. Cu un săpun medicinal şi jumătate din cantitatea de lichid obţinută se spală bine părul, după care se clăteşte cu apă. Apoi, cealaltă jumătate din cantitatea de infuzie este lăsată să acţioneze câteva minute asupra părului şi a pielii capului, fără a mai clăti o dată părul cu apă.

Tărâţe de migdale pentru cuticule degradate
Oricât de frumoase ar fi mâinile, ele vor fi mai puţin atrăgătoare dacă pieliţa din jurul unghiilor este ruptă, iar unghiile sunt fragile. Munca în gospodărie poartă, ce-i drept, parţial răspunderea pentru deteriorarea mâinilor, dar nu reprezintă o scuză. Există metode de îngrijire, uşoare şi adecvate scopului, care conferă sănătate unghiilor, chiar dacă mâna este solicitată din greu. De pe vremuri se cunosc o multitudine de remedii naturiste pentru unghii tari şi o piele delicată şi netedă, fără crăpături. Aceste remedii sunt la fel de potrivite şi pentru unghiile degetelor de la picioare. Dacă le veţi oferi în mod regulat îngrijirea de care au nevoie, vor rămâne în formă, iar mâinile dumneavoastră vor fi frumoase şi îngrijite până în vârful degetelor. Câteva dintre tratamentele naturiste de pe vremea bunicii pentru unghiile degetelor mâinilor şi picioarelor sunt baia în ulei călduţ de măsline sau în ulei de migdale, ambele uleiuri având capacitatea de a întări şi de a oferi elasticitate unghiilor, făcând astfel şi pieliţa din jurul lor uşor de curăţat, apoi ceaiul din coajă de stejar, în care se ţin unghiile, este un bun întăritor, iar pentru cel de-al treilea remediu puteţi amesteca tărâţe de migdale cu apă călduţă şi înmuiaţi unghiile în acest amestec.

Cremă cu ulei de avocado şi miere pentru catifelarea mâinilor
Cu ajutorul unor mici trucuri şi tratamente naturiste, mâinile noastre îşi pot recăpăta aspectul catifelat, neted şi hidratat, iar pielea uscată şi aspră va deveni doar o amintire neplăcută. Iată reţeta unei creme naturiste menite să redea mâinilor aspectul lor catifelat. Aveţi nevoie de o linguriţă cu ulei de avocado, o linguriţă cu ulei de migdale, o linguriţă cu miere lichidă, 100 ml apă de trandafiri, o linguriţă cu glicerină, o linguriţă cu oţet din vin alb. Această cremă este bogată în substanţe hidratante, ce permit tratarea şi reîntinerirea chiar şi a celor mai uscate mâini, lăsându-le catifelate şi netede. Amestecaţi într-un vas uleiurile şi mierea şi lăsaţi-le să se încălzească uşor pe aragaz, la un foc foarte mic. Atenţie însă! Nu lăsaţi vasul nesupravegheat, deoarece uleiurile pot lua foc. Separat, într-un alt vas, încălziţi ingredientele rămase. Într-un recipient ce se închide perfect amestecaţi bine ingredientele prin agitare, apoi înlăturaţi capacul şi lăsaţi compoziţia să se răcească. Aplicaţi seara pe mâini şi lăsaţi-o să pătrundă bine în piele.

Uleiul de măsline şi lămâile îngrijesc picioarele
Orice femeie doreşte să aibă picioare cât mai îngrijite, iar acest lucru trebuie să primească o atenţie desăvârşită. A avea picioare frumoase înseamnă a avea grijă permanentă de ele, a le acorda importanţă printr-o epilare periodică, o pedichiură reuşită şi o hidratare corespunzătoare pentru o piele fermă. Pentru ca o pedichiură să fie în totalitate reuşită, nu doar unghiile sunt cele care trebuie aranjate, aşa că vă oferim câteva sfaturi practice: ţineţi-vă picioarele timp de 20 de minute la înmuiat într-un lighean în care aţi pus puţin săpun lichid, o lingură cu ulei de măsline şi câteva feliuţe de lămâie; cu ajutorul unei pietre ponce sau al unei pile speciale masaţi călcâiele fără să apăsaţi, pentru a îndepărta pielea moartă; se unge laba picioarelor cu o cremă pe care o lăsaţi să intre bine în piele.

Castravete pentru relaxare
Alegeţi câţiva castraveţi mari, spălaţi-i, tăiaţi-i în cuburi, apoi transformaţi-i în pastă cu ajutorul unui blender sau al unei maşini de tocat. Băgaţi pasta de castraveţi la frigider timp de o oră. Luaţi două containere suficient de mari încât să vă încapă lejer picioarele şi turnaţi amestecul răcit în cantităţi egale în fiecare container. Apoi, pune-ţi picioarele în ele şi încercati să frământaţi pasta de castraveţi cu degetele de la picioare. Astfel vă veţi tonifia pielea şi vă veţi relaxa picioarele.

Usturoi pentru călcâie crăpate şi dureroase
Durerea provocată de crăparea călcâielor poate fi ameliorată prin scăldarea picioarelor în apa caldă în care aţi adăugat usturoi tocat. Puteţi, de asemenea, să masaţi picioarele obosite cu un căţel de usturoi descojit şi înmuiat în ulei de măsline.
Un alt remediu ar fi să înmuiaţi picioarele în apă fierbinte timp de 10-15 minute, apoi să le masaţi cu suc de lămâie. La sfârşit clătiţi-le cu apă rece, după care uscaţi-le bine cu un prosop uscat.

Trandafir, zmeură sau asmăţui pentru o privire clară

Pentru calmarea ochilor obosiţi pot fi folosite şi petalele de trandafiri, în combinaţie cu frunzele de zmeură. Acestea vor fi lăsate la macerat într-un pahar cu apă călduţă timp de câteva ore, iar apoi vor fi folosite pentru clătirea ochilor. Această combinaţie este foarte bună şi pentru tratarea cataractei. Tot pentru tratarea ochilor obosiţi este bună şi infuzia de viţă-de-vie, obţinută din 5 g de frunze la 100 ml de apă clocotită. În timp ce infuzia de asmăţui - 10 g de frunze zdrobite la 100 ml de apă clocotită - este foarte utilă în combaterea inflamaţiilor de la nivelul pleoapelor. Un alt remediu naturist folosit pentru combaterea înroşirii ochilor şi a pleoapelor este sucul de ţelină obţinut prin stoarcere. Acesta va fi picurat pe pleoape ori aplicat prin tamponare uşoară în aceeaşi zonă. Nu în ultimul rând, migdalele, datorită conţinutului lor bogat în vitamina E, pot fi folosite cu succes în combaterea cearcănelor. Ele vor fi utilizate atât sub formă de ulei (aplicat prin masare uşoară), cât şi sub formă de cataplasmă - obţinută din seminţe strivite şi amestecate cu câteva picături de lapte şi aplicată timp de zece minute.

• Îngrijirea constantă a părului, a ochilor, a unghiilor şi a pielii întârzie îmbătrânirea şi vă oferă un aspect sănătos!