Main menu

header

27-08-1de Gabriela Niculescu

Mezoterapia este una dintre cele mai eficiente metode moderne nechirurgicale de tratament împotriva afecţiunilor dermatologice, a celulitei, a vergeturilor, a căderii părului, a problemelor musculo-scheletice, a durerii, şi nu numai. Această terapie se află la graniţa dintre medicina alopată şi cea homeopată şi între acupunctură şi reflexoterapie. Pentru a afla beneficiile terapiei, în ce constă şi cine poate recurge la această metodă de tratament am apelat la specialista în mezoterapie injectabilă şi neinjectabilă, facială şi corporală Iulia Preda (foto), care este şi realizatoarea emisiunilor „Weekend GTV” şi „Noi să fim sănătoşi” de la Giga TV.

„Injectarea nu este dureroasă, dar se pot aplica local şi creme cu rol anestezic”
- Ce este mezoterapia?
- Mezoterapia - derivat din greacă: mesos însemnând mijloc şi therapeia, a trata medical - este un tratament nechirurgical, ce constă în injectarea unor cantităţi foarte mici de substanţe homeopate, vitamine, aminoacizi şi enzime în mezoderm, adică în stratul mijlociu al pielii. Absorbţia prin piele a substanţelor nutritive în cazul aplicării de creme este de doar 10%. Pielea este un obstacol important pentru substanţele străine care intră în organism, stratul cornos, cel mai superficial, deţinând rolul determinant în funcţia de barieră a pielii. Mezoterapia penetrează această barieră prin injectarea direct în piele, la nivelul ţesutului de mijloc al pielii, respectiv mezoderm, sau în ţesutul subcutanat a unor minidoze de vitamine, minerale, medicamente convenţionale sau homeopate, standardizate, extracte vegetale naturale, aminoacizi, acid hialuronic, pentru a trata specific o varietate de afecţiuni. Aceasta este mezoterapia invazivă, adică prin injectare, dar mai există şi mezoterapia noninvazivă.

- Este dureroasă această metodă invazivă?
- Injectarea, de obicei, nu este dureroasă, dar se pot aplica local şi creme cu rol anestezic, mai ales pentru zonele faciale foarte sensibile.

„Tratează celulita, acneea, căderea părului şi estompează ridurile”
- Mezoterapia noninvazivă cum se realizează?
- Mezoterapia noninvazivă se realizează prin electrodermoporaţie, cea mai utilizată dintre proceduri. Ea creşte gradul de difuzie a substanţelor prin stratul cornos al pielii, prin „deschiderea” unor „uşi” electrice, care sunt declanşate de emiterea de impulsuri electrice de frecvenţă radio - nedureroase - prin intermediul unei piese ţinute în mână. Canalele sau „uşile” electrice sunt deschise temporar pe membrana celulelor şi permit astfel produselor să fie introduse prin piele, ajungând direct la ţintă, adică la celulele „îmbătrânite”, „stresate”, care au nevoie de „întăriri”, de revigorare.

- În ce probleme este indicată mezoterapia?
- Mezoterapia se recomandă în reducerea locală de grăsime, în tratarea celulitei, pentru întinerirea facială, în combaterea căderii părului, precum şi în probleme musculo-scheletice, de gestionare a durerii, leziuni sportive sau afecţiuni cutanate, vergeturi, riduri, acnee, hiperpigmentare sau eczeme.

„Se poate combina cu tratamentele alopate clasice şi cu multe metode de tratament alternativ”
- Există contraindicaţii?
- Există şi contraindicaţii pentru mezoterapie. În cazul metodei invazive, acestea se întâlnesc acolo unde există infecţii locale sau sistemice, boli cronice grave, diabet zaharat neechilibrat, epilepsie, alergie la produsul utilizat şi în timpul sarcinii. Pentru mezoterapia noninvazivă, prin electrodermoporaţie, contraindicaţiile intervin atunci când pacientul are implante metalice, pacemaker - adică stimulator cardiac - şi hipersensibilitate la câmpul electromagnetic.

- Există precauţii de care trebuie să ţinem cont după o şedinţă de mezoterapie?
- Trebuie să ţinem cont de potenţialele efecte adverse ce pot apărea în cazul mezoterapiei prin injectare. Acestea se pot manifesta prin senzaţie de arsură, care poate dura 15-20 de minute, uşoară umflare locală, care poate dura între una şi cinci zile - poate varia în funcţie de pacient, durere minoră ce poate persista mai multe zile, modificări uşoare de culoare ale pielii, care se rezolvă de la sine sau un risc minor de infecţie, care poate apărea ori de câte ori este administrată o injecţie.

„Între medicina alopată şi cea homeopată, între acupunctură şi reflexoterapie”
- Pentru rezultate mai bune se poate combina cu alte terapii?
- Da. Mezoterapia se poate combina şi cu tratamentele alopate clasice, dar şi cu homeopatia, cu acupunctura şi, în general, cu multe metode de tratament alternativ.

- Ce beneficii aduce pacienţilor această metodă de tratament?
- Pe lângă faptul că mezoterapia are multiple utilizări, ea are şi nenumărate avantaje. Prima sa calitate porneşte de la faptul că substanţele, indicate specific individului şi afecţiunii, sunt furnizate direct în locaţiile-ţintă, comparativ cu aplicarea de creme cu absorbţie prin piele de doar 10%. Apoi, sunt necesare doze mici de medicamente, cu eliminarea efectelor secundare şi contraindicaţiile acestora, chiar pacienţii în general intoleranţi la diverse medicaţii le pot tolera în formă mezoterapică. Rezultatele sunt foarte rapide, chiar instantanee, cele mai multe persoane observând schimbări în doar câteva sesiuni, şi, uneori, chiar şi într-o singură sesiune. În cazul mezoterapiei prin injectare, efectul se datorează nu numai acţiunii chimice directe a minidozelor de substanţe folosite, ci şi stimulării reflexe prin multiplele injectări uşoare, de suprafaţă, situând această procedură între medicina alopată şi cea homeopată, între acupunctură şi reflexoterapie.

• Şedinţele de mezoterapie se pot face în centre de sănătate specializate.
• „Efecte adverse ale mezoterapiei se pot manifesta prin senzaţie de arsură, uşoară umflare locală, durere minoră, modificări uşoare de culoare ale pielii sau un risc minor de infecţie“.