Main menu

header

de Elena Nedelcu

Cel mai des folosit produs pentru întreţinere şi înfrumuseţare este crema de faţă. Cu o istorie de peste 2.000 de ani, aceasta nu a dezamăgit niciodată, atingându-şi mereu scopul. Cu timpul însă, ca orice produs cosmetic, şi crema a ajuns să fie fabricată din tot mai multe chimicale dăunătoare organismului. Astfel, riscaţi să nu faceţi întotdeauna alegerea potrivită şi să întâmpinaţi o serie de probleme. Pentru a evita micile neplăceri, cea mai bună soluţie ar fi să vă preparaţi singuri crema destinată îngrijirii tenului.

Valabilitate redusă, efect maxim
De obicei, un produs cosmetic cumpărat are un termen de valabilitate destul de mare, şi asta datorită conservanţilor din compoziţie. În cazul cremelor, această perioadă nu depăşeşte şase luni.
Spre deosebire de cele cumpărate, cremele făcute în casă, care duc lipsă de conservanţi, nu au o durată de viaţă atât de mare, ele trebuind utilizate în maximum o lună de la preparare. Chiar dacă uneori vi se poate părea o corvoadă, în timp veţi observa diferenţa. Cremele de casă reprezintă remediul perfect pentru pielea uscată, grasă, plină de impurităţi sau pentru tenul acneic şi cu puncte negre.

Pentru toate tipurile de ten
Amestecaţi 100 ml de ulei de bază (pe care îl alegeţi în funcţie de felul tenului) cu patru linguri cu ulei de nucă de cocos şi cu 100 g ceară de albine şi puneţi pe foc, la bain-marie, să se topească ceara şi uleiul de cocos şi să se omogenizeze. Pentru cei care nu ştiu, uleiul de cocos se solidifică la temperaturi mai mici de 18°C, luând consistenţa untului. Acesta este indicat în prepararea cremelor, deoarece este puternic hidratant, conferă pielii strălucire şi întârzie apariţia ridurilor, dar este şi un bun liant pentru cremă.
După ce produsele au fost amestecate, puneţi-le într-un castron şi lăsaţi-le să se răcească la temperatura camerei. Într-un alt recipient combinaţi 150 ml apă distilată cu 100 ml gel de aloe vera şi o lingură cu vitamina A şi una cu vitamina E uleioasă. Amestecaţi-le energic şi adăugaţi treptat mixtura pe care aţi lăsat-o la răcit. Continuaţi să mixaţi până când devine ca o cremă, apoi turnaţi-o într-un borcan sau recipient cu capac şi depozitaţi-o într-un loc răcoros. Folosiţi-o zilnic şi veţi observa că tenul devine mai luminos şi mai curat.
Această cremă este indicată pentru toate tipurile de ten.

Lanolina catifelează
Pentru tenul gras şi cu probleme, crema următoare are un efect calmant, reduce secreţia de sebum, previne apariţia petelor de pe faţă şi, în acelaşi timp, are şi efect de loţiune de curăţare. Reţeta este simplă, preparată din 30 g de ceară albă de albine cu 60 g de lanolină. Aceasta este folosită în industria cosmetică în prepararea unei game largi de produse destinate îngrijirii pielii, deoarece este emolientă, se absoarbe uşor şi păstrează pielea catifelată. Încălziţi cele două ingrediente la flacără mică, până când se topesc complet, amestecând continuu. Adăugaţi apoi şase linguri cu ulei de migdale dulci şi patru linguri cu apă de trandafiri. Dacă doriţă să miroasă şi mai frumos puteţi turna câteva picături de ulei esenţial de trandafir sau de levănţică - pentru tenul normal şi cel gras - sau de mentă, pentru tenul cu acnee. La final puneţi crema într-un recipient steril şi cu capac şi folosiţi-o zilnic.

Alifie cu ou, pentru pielea uscată
Crema destinată tenului uscat se prepară din cu totul alte ingrediente. Aveţi nevoie de un sfert de cană cu ulei de susan, trei linguri ulei cu avocado, trei linguri cu ulei de migdale, un gălbenuş şi o jumătate de linguriţă cu oţet de mere. Puneţi gălbenuşul într-un castron şi amestecaţi-l până se îngroaşă. Treptat adăugaţi uleiurile şi continuaţi să omogenizaţi, la fel ca la maioneză. La final turnaţi oţetul de mere, amestecând bine. Puneţi crema într-un borcan pe care îl introduceţi în frigider. Pentru că are în compoziţie ou, aceasta nu trebuie folosită mai mult de o săptămână, aşa că nu măriţi cantitatea recomandată.

Combinaţii pentru o dermă minunată
Plantele sunt tratamentul perfect pentru orice tip de ten, cât şi pentru orice problemă dermatologică. Gălbenelele sunt ideale pentru acnee şi ten uscat, catifelându-l şi curăţându-l în profunzime. Levănţica este un bun dezinfectant şi este recomandată tenului cu probleme, deoarece tratează infecţiile ori erupţiile purulente. Tătăneasa tratează umflăturile, zgârieturile, pielea vânătă sau eczemele. Muşeţelul calmează şi este deja ingredientul-minune din compoziţia cremelor.
Pentru a realiza o cremă cu acestea puteţi să folosiţi aproximativ 100 g de plante uscate, simple sau amestecate, 500 ml ulei de măsline şi 100 g ceară de albine. Mai întâi, plantele trebuie mărunţite într-un mojar sau într-o râşniţă de cafea şi puse într-un vas de yena. Turnaţi peste ele uleiul de măsline şi puneţi pe foc mic, amestecând continuu, timp de trei ore, pentru a se infuza în ulei. După acest timp lăsaţi uleiul de plante să se răcească, strecuraţi-l bine printr-un tifon şi adăugaţi ceara de albine, având grijă să se omogenizeze complet. Turnaţi crema într-un borcan steril şi păstraţi-o în frigider.

De reţinut! Uleiul de bază diferă de la ten la ten, astfel: pentru pielea uscată şi sensibilă alegeţi ulei de avocado, de susan sau de arahide, iar pentru tenul gras este recomandat uleiul de jojoba sau de seminţe de struguri.

Sfat! Asiguraţi-vă că toate ingredientele sunt la temperatura camerei, iar castronaşele şi ustensilele folosite sunt bine spălate şi dezinfectate.