Main menu

header

919 5 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Unul dintre cele mai simple mijloace de a avea un ten curat, limpede, sănătos și strălucitor este baia de aburi. Centrată pe plante medicinale, aromată cu uleiuri esențiale, această procedură vine din cele mai vechi timpuri ca o metodă de înfrumusețare care și-a demonstrat efectele spectaculoase.

Efect sporit pentru serumuri sau loțiuni

Secretul pentru un ten strălucitor constă, printre altele, într-o baie de aburi. Mai exact, o infuzie fierbinte de plante, care se toarnă într-un vas cu diametru mare. Se așază vasul pe un suport şi se apleacă fața peste el, de la o distanţă de aproximativ 30 de centimetri. Se acoperă capul și vasul cu un prosop și în acest fel, toţi aburii vor pătrunde în straturile superioare ale tenului. Pe lângă faptul că acest tip de băi sunt un răsfăț, acestea favorizează o curăţare în profunzime a pielii și, de asemenea, combat şi ameliorează diferite probleme. „Baia cu aburi este o modalitate excelentă, singura, de altfel, prin care se pot deschide complet porii. Un mare avantaj al procedurii este obținerea unui efect sporit pentru serumuri sau loțiuni care se aplică ulterior, care pot pătrunde mult mai în profunzime. De pildă, orice produs de hidratare aplicat după baia de aburi va intra imediat în pielea complet deschisă, care se va grăbi să absoarbă toate substanțele benefice”, punctează expertul dermatolog Michaella Bolder, din Kent, Marea Britanie.

Curățare și protecție pentru zona ochilor

Baia de aburi se pregătește simplu și are o mulțime de variațiuni. Înainte de expunere, fața va fi bine curăţată. Deoarece pielea din jurul ochilor este foarte sensibilă, se va unge cu o cremă hidratantă sau cu ulei de măsline. Fața se expune apoi deasupra vasului, timp de 10-15 minute, şi se evită aburii prea fierbinţi, care produc iritaţii. Specialiștii recomandă o sesiune de trei minute pentru tenul sensibil, șase minute pentru tenul normal și opt minute pentru cel gras. După baia de aburi, se şterge fața cu un prosop de hârtie şi se clătește întâi cu apă călduţă, apoi cu apă rece. Se şterge apoi tenul cu o soluţie astringentă sau cu apă în care s-a adăugat zeamă de lămâie şi apoi se aplică un strat subţire de cremă hidratantă. De asemenea, în apa fierbinte se pot folosi coji de citrice, scorţişoară sau uleiuri esenţiale, pentru o aromă specială.

Pentru tenul gras se recomandă o baie de aburi la una-două săptămâni, iar pentru tenul uscat este suficientă o sesiune pe lună

Ceaiul de plante potenţează rezultatul

Cele mai eficiente plante medicinale în baia de aburi sunt și cele mai faimoase vindecătoare din farmacia naturii, sub formă de ceai. Muşeţelul, de pildă, este benefic pentru toate tipurile de ten. În băile de aburi poate fi combinat cu miere, pentru hidratare. Menta este recomandată în băile de aburi destinate curățării unui ten acneic. Totodată, măceşele reprezintă un regenerator natural al pielii. Acizii graşi esenţiali din fructele adăugate în apa fierbinte pentru baia de aburi asigură încetinirea îmbătrânirii premature a pielii. Atunci când sunt presărate petale de trandafir în apa de baie de aburi, efectul este de eliminare a urmelor stresului, aceste petale calmând pielea și hidratând tenul deschis de expunerea la aburi. La rândul lor, florile de soc drenează mai repede toxinele din pielea care își deschide porii, iar gălbenelele cicatrizează și elimină petele, fiind recomandate pentru toate tipurile de ten.