Main menu

header

497 6 1de Raluca Grințescu

Cele mai multe aluniţe sunt inofensive şi nu reprezintă nicio problemă de sănătate. Ele sunt problematice în primul rând din punct de vedere estetic, foarte mulţi dintre noi găsindu-le neatractive. Cunoscute medical sub denumirea de nevi, alunițele sunt, de fapt, nişte pete negre, maro sau de culoarea pielii, care apar pe piele şi se formează ca urmare a colectării de melanocite. Melanocitele sunt celulele care produc pigment, substanţa colorantă numită melanină.

Unele dispar de la sine

Cele mai multe aluniţe apar de la vârsta de 20 sau 30 de ani. Ele pot fi plate sau bombate, aspre sau netede, cu sau fără păr. Factori cum ar fi genetica, fluctuaţiile hormonale şi expunerea la soare pot afecta numărul şi aspectul aluniţelor dumneavoastră. Unele aluniţe dispar de la sine, însă de cele mai multe ori, înaintând în vârstă, ele se înmulţesc, aspectul lor fiind neplăcut. De aceea, oamenii au devenit din ce în ce mai interesaţi de felul cum arată, încercând să găsească remedii pentru a scăpa de ele. Iată mai jos câteva remedii naturiste care vă vor ajuta să le îndepărtați natural.

Usturoi

Usturoiul este unul dintre remediile cel mai eficiente pentru aluniţe, deoarece conţine enzime care ajută la descompunerea clusterelor de celule producătoare de pigment. Înainte de aplicare, zona trebuie spălată şi dezinfectată. Curățați un grăunte de usturoi, pisați-l şi aplicați-l pe aluniţă. Acoperiți cu un bandaj şi lăsați-l să acţioneze peste noapte sau pentru cel puţin patru ore. Repetați acest lucru zilnic, pentru câteva zile. Veți observa că va cădea de la sine. Se spune că această metodă dă rezultate în maximum cinci zile. Pentru a proteja pielea din jurul aluniţelor, se aplică puţin ulei. Atenţie: aplicarea usturoiului pe piele poate provoca înroşire şi iritație!

Suc de ananas

497 6 2Sucul de ananas proaspăt poate ajuta la depigmentarea aluniţelor, făcându-le mai puţin vizibile. Înmuiați un tampon de vată în suc de ananas şi aplicați-l pe aluniţă. Lăsați-l pe timpul nopţii sau până când se absoarbe sucul. Faceți acest lucru de mai multe ori pe zi, timp de câteva săptămâni sau până când aluniţa va deveni cât mai puţin vizibilă. Pentru cele mai bune rezultate, folosiţi suc de ananas făcut chiar înaintea aplicării, deoarece conţine mai mult acid citric. Puteţi folosi, de asemenea, alte sucuri acide precum cel din lămâi, grepfrut, mere acre etc.

Oţet de mere

Oţetul de mere este un remediu foarte popular pentru îndepărtarea aluniţelor, şi nu numai. Datorită conţinutului său acid, el ajută la uscarea aluniţelor, făcându-le să dispară în timp. Luaţi o compresă sterilă, înmuiați-o în oţet, apoi aşezaţi-o pe aluniţa pe care vreţi să o înlăturaţi. Fixați bandajul şi lăsați-l peste noapte. Repetați această procedură zece zile, iar rezultatul nu va înceta să apară. Oţetul de mere face alunițele să arate mai rău la începutul procedurii, însă, după câteva zile, totul se va rezolva şi veți scăpa de ele. În cazul în care vor rămâne cicatrice, aplicați ulei din nucă de cocos.

Ulei din seminţe de in

Uleiul din seminţe de in este deosebit de util pentru a scoate alunițele ieşite în relief. Amestecați o linguriţă cu ulei de in cu o linguriţă cu miere şi aplicați acest compus pe aluniţe. Lăsați-l să acţioneze maximum o oră. Repetați această procedură de trei ori pe zi, timp de două săptămâni.

Suc de ceapă

Sucul de ceapă este un alt remediu de îndepărtare a alunițelor inestetice și vă menţine, în același timp, tonusul pielii perfect datorită proprietăţilor lui. Extrasul din sucul de ceapă proaspăt se aplică pe zona afectată cu ajutorul unui tampon de bumbac. Lăsați-l timp de 30 de minute, după care limpeziți cu apă zona respectivă. Faceți acest lucru de două sau de trei ori pe zi, cel puţin trei săptămâni. Alternativ, se poate aplica un amestec din părţi egale de suc de ceapă şi oţet de mere. Lăsați-l pe timpul nopţii sau cel puţin pentru o jumătate de oră. Repetați zilnic procedura, până când aluniţa dispare.

Aloe Vera

Spre deosebire de alte ingrediente acide, gelul de aloe vera funcţionează ca un remediu naturist uşor pentru a reduce numărul aluniţelor de pe piele. Aplicați gelul de aloe vera proaspăt pe aluniţă şi acoperiți cu un bandaj. Lăsați-l să acţioneze până dimineaţa următoare, ca să fie foarte bine absorbit. După o lună, efectele vă vor uimi.

Ulei de ricin

Uleiul de ricin ajută la îndepărtarea negilor, aluniţelor şi papiloamelor de pe piele. Această metodă nu lasă cicatrice. Cu toate acestea, procedura tinde să dureze mai mult timp, deoarece elimină câte un strat, până când aluniţele vor dispărea complet. Frecaţi-le uşor cu ulei de ricin în fiecare zi, lăsând să se usuce câteva ore. Repetaţi acest proces timp de o lună, şi veţi scăpa de aluniţe în mod cât mai natural.

PONT. Pentru a proteja pielea din jurul aluniţelor, puneți puţin ulei pe această zonă înainte de a aplica oţet de mere

Grijă mare la forma şi culoarea lor!

Dacă observaţi că forma aluniţelor se modifică sau îşi schimbă culoarea fără a face niciun tratament, mergeţi la medicul dermatolog pentru a vă asigura că alunițele nu sunt de natură canceroasă. Nu încercaţi să trataţi pe cont propriu şi în aceste moduri alunițele canceroase. Înainte de a încerca aceste remedii, mai ales cele cu ingrediente puternice, cum ar fi usturoiul sau oţetul de mere, asiguraţi-vă că pielea dumneavoastră nu este sensibilă la ele. În plus, în cazul în care calea de atac agravează starea pielii, întrerupeţi utilizarea acesteia.