Main menu

header

471 11 1de Gabriela Niculescu

Primăvara este anotimpul alergiilor, fiindcă o sumedenie de arbuşti cu potenţial alergic înfloresc acum. Teiul, atât de plăcut mirosului, este un alergen puternic şi mulţi oameni au de suferit în vremea înfloririi lui. Senzaţiile specifice unei alergii sunt: mâncărimi ale nasului, înfundarea lui, lăcrimarea ochilor şi senzaţia de usturime, greutate în respiraţie, mai ales la persoanele cu astm sau cu bronşită astmatiformă, care strănută des şi se simt obosite.

Domoliți senzațiile neplăcute cu ulei de cătină

Pentru calmarea senzaţiilor neplăcute se poate utiliza uleiul de cătină. Iată cum puteți prepara acasă acest remediu. Se zdrobesc fructele de cătină, se pun într-un borcan de sticlă şi se acoperă cu ulei de măsline, de preferinţă macerat la rece. Se astupă borcanul şi se pune într-un loc ferit de lumină puternică şi de căldură, cum ar fi debaraua. Se lasă două săptămâni la macerat. Apoi, uleiul de cătină poate fi utilizat în felul următor: de două ori pe zi puneți în fiecare nară câte o picătură cu pipeta. Senzaţia de usturime ce poate apărea nu trebuie să vă sperie, acesta fiind semnul că planta îşi face datoria în zonele afectate ale mucoasei. Acest ulei poate fi găsit şi la magazinele specializate în produse naturiste, dar este de preferat să vi-l preparați dumneavoastră.

Scăpați de nasul înfundat cu mentă

Tot în acelaşi mod puteți prepara uleiul de mentă: puneți frunze de mentă în ulei de măsline şi lăsați la macerat compoziţia în aceleaşi condiţii ca pentru uleiul de cătină. Uleiul de mentă ajută la desfundarea nasului.

Ceaiul de trei-fraţi-pătaţi le îndepărtează pe toate

Pentru tratarea alergiilor de orice tip vă mai puteți folosi și de ceaiul din trei-fraţi-pătaţi. Se face o infuzie dintr-o linguriţă cu plantă la o cană de 250 ml cu apă clocotită. Se recomandă consumarea a trei căni pe zi în perioadele mai grele pentru bolnav.

Eliberați sinusurile cu tinctură de leurdă

Cu toţii ştiți ce enervantă este senzaţia de sinusuri înfundate şi cu atât mai mult sunt deranjaţi de aceasta bolnavii de rinită, întrucât acest simptom este combinat şi cu alte neplăceri. Pentru a vă desfunda sinusurile puteți prepara o tinctură de leurdă. Spălaţi frunzele proaspete de leurdă, le lăsaţi la uscat în aer liber timp de 24 de ore, apoi puneţi-le într-un borcan de sticlă. Peste ele turnaţi alcool de 40 de grade, dar important este ca frunzele să nu fie îndesate în borcan, pentru ca alcoolul să le cuprindă bine. Ţineţi maceratul într-un loc întunecos şi răcoros timp de două săptămâni. După trecerea acestei perioade, tinctura se poate administra intern, în felul următor: în ceai se pun opt-zece picături, de două ori pe zi, de preferinţă dimineaţa şi seara.

Decoctul de măceşe are și el proprietăți ce calmează suferinţele cauzate de alergie. Se prepară astfel:

15 fructe se fierb timp de zece minute în 300 ml apă. Se recomandă consumarea a două căni cu ceai pe zi