Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Cardamomul este un condiment recunoscut încă din Antichitate. Pe vremea egiptenilor era folosit pentru împrospătarea respiraţiei şi albirea dinţilor. Indienii îl recomandau pentru tratarea afecţiunilor renale, a bolilor de piele, dar şi a obezităţii.

Seminţele previn greaţa
Seminţele de cardamom au un gust plăcut, uşor picant, ce seamănă atât cu lămâia, cât şi cu menta. Când vă simţiţi balonaţi, seminţele de cardamom îşi fac cel mai bine treaba, absorbind gazele de la nivelul tubului intestinal. În plus, reduc aciditatea stomacală şi previn senzaţia de greaţă şi vărsăturile.
Cardamomul este foarte eficient împotriva răcelii şi diminuează afecţiunile aparatului respirator.
Se ştie din vechime că acest condiment are efect afrodiziac, dar este şi un bun stimulent şi revigorant.
De asemenea, la vară vă va fi de folos, deoarece are efect răcoritor, consumul lui fiind indicat în zilele caniculare.

Pont! În ţările arabe, cafeaua cu seminţe de cardamom este un simbol al ospitalităţii. Dacă vreţi s-o încercaţi, amestecaţi boabe de cafea cu o treime boabe de cardamom şi măcinaţi-le împreună.

• Condimentul se păstrează sub formă de păstăi nedeschise, pentru a-şi conserva parfumul, şi se foloseşte măcinat proaspăt