Main menu

header

de Carmen Ciripoiu

Tulburări digestive, malnutriţie, greţuri, vărsături, crampe şi balonare. Acestea sunt cele mai importante simptome cauzate de paraziţii intestinali, care, deşi apar cu precădere la copii, pot fi transmişi uşor şi părinţilor, ca urmare a igienei deficitare. În rândurile de mai jos vă oferim cele mai bune soluţii naturiste, cu efecte garantate.

Tinctura din rădăcină de genţiană
Eficientă este şi tinctura din rădăcină de genţiană, luată tot de trei ori pe zi.

Extractul din sâmburi de grepfrut
Un remediu foarte bun este extractul din sâmburi de grepfrut - 20 de picături diluate în apă, de trei ori pe zi.

Orezul crud
Un detoxificant puternic este orezul crud. Se vor consuma în fiecare dimineaţă patru linguri cu orez integral crud, care va sta înmuiat în apă timp de o oră.

Tinctura de nuci negre
Unul dintre cele mai cunoscute remedii pentru distrugerea viermilor intestinali este tinctura de nuci negre. Se consumă o lingură cu tinctură de trei ori pe zi, pe stomacul gol.

Seminţele de dovleac
Un tratament renumit sunt seminţele de dovleac. Se amestecă o jumătate de kilogram de miere cu 100 ml lapte şi 1,2 kilogram seminţe. Se consumă din trei în trei ore, apoi se ia o linguriţă cu ulei de ricin.

Zeama de ceapă
Sucul de ceapă are calităţi detoxificante, eliminând paraziţii intestinali. Pentru că este foarte puternic, se va administra în doze de 50 ml pe zi, în combinaţie cu miere sau cu suc de morcov. Tratamentul durează zece zile. Preventiv se administrează suc de ceapă o dată la trei zile.

Uleiul de lavandă
Pentru combaterea viermilor, ideal este şi uleiul de lavandă. Se vor consuma cinci picături zilnic, amestecate cu miere, în cure de zece zile.

Mix de pelin, mentă şi anason
Pentru eliminarea oxiurilor se consumă ceai combinat din pelin, mentă şi anason, îndulcit cu miere, o cană de trei ori pe zi.

Usturoiul crud
Un leac din bătrâni contra paraziţilor intestinali este usturoiul, consumat timp de câteva zile la rând crud.

Extractul de aloe
Pentru prevenirea infecţiei se consumă de două ori pe zi suc de aloe.

Atenţie! Persoanele cu paraziţi intestinali sunt anemice.

„Invadatorii“ profită de igiena precară

Potrivit statisticilor, încă de la 1-3 ani, mai mult de 80% dintre copii ajung să fie infestaţi cu viermi intestinali. Cei mai cunoscuţi „invadatori” sunt limbricii, oxiurii, giardia şi Echinococoza. Potrivit medicilor, infestarea cu paraziţi se poate face în urma consumului de apă, legume sau fructe contaminate cu ouă de paraziţi, dar şi a ingerării de carne crudă sau peşte crud. Ascarizii (limbricii) se manifestă prin greţuri, vărsături, crampe sau balonare, iar giardia aduce diaree acută şi cronică, însoţită de dureri abdominale. Odată instalaţi în organism, oxiurii provoacă mâncărimi accentuate, dar şi oboseală. Persoanele care consumă carne care nu a fost bine preparată termic se pot contamina cu tenioză, trichineloză sau tenie, paraziţi ce aduc dureri abdominale şi o stare generală de rău.
De asemenea, igiena necorespunzătoare a mâinilor poate aduce un parazit foarte periculos, Echinococul, ale cărui larve pot ajunge chiar în ficat şi plămâni.