Main menu

header

de Mariana Borloveanu

- Leacuri mănăstireşti

Din fericire, din ce în ce mai des oamenii aleg să se trateze după metode naturiste lipsite de efectele secundare ale tratamentelor medicamentoase. Vindecarea obţinută cu ajutorul fructelor este pe cât de utilă, pe atât de plăcută. Începând de la scoruşul autohton şi până la fructele exotice, toate aceste depozite de vitamine şi minerale ajută la prevenirea şi vindecarea bolilor digestive, neurologice, oftalmologice şi împiedică evoluţia ganglionilor. Fitoelementele din fructe încetinesc procesul de îmbătrânire, iar enzimele acţionează direct asupra sistemului nervos central. Părintele Hariton, de la Mănăstirea Turnu, ne-a dat câteva leacuri cu minunile naturii, fructele.

Scoruşul stopează evoluţia tumorilor benigne
Încă de acum câteva sute de ani, pe când leacurile erau singurele forme de tratament pentru orice boală, florile, frunzele şi fructele de scoruş erau folosite sub formă de infuzie, suc, decoct sau tinctură. Fructele au o compoziţie chimică extrem de bogată, ce amplifică însuşirile curative: tanin, zaharuri naturale, acizi organici, carotenoide, ulei eteric, săruri minerale şi vitaminele C, E şi K. Cea mai benefică pentru organism este însă pulberea obţinută din scoarţă de scoruş, care se administrează sub forma unui decoct. Într-o maşină de măcinat, electrică sau manuală, se pun o lingură cu flori uscate de scoruş şi o liguriţă cu scoarţă mărunţită din acelaşi arbust şi se macină bine, până la obţinerea unei pulberi. Se adaugă apoi 20 de boabe de scoruş (uscate sau proaspete) şi se pune totul la fiert în 500 ml apă de izvor sau plată, timp de zece minute, după care se ia de pe foc şi se strecoară. Ceaiul se bea pe parcursul unei zile întregi, iar tratamentul durează trei luni: zece zile da, zece zile pauză, şi tot aşa până la sfârşitul a 90 de zile calendaristice. Acest decoct reduce până la dispariţie inflamaţiile ganglionare limfatice, având bune rezultate şi în stoparea evoluţiei tumorilor benigne de la nivelul sânilor şi al axilelor.

Rodia creşte imunitatea şi scade riscul de boli de inimă
De-a lungul vremii, rodiile, aceste miraculoase fructe aduse din Orient, au fost preferatele diverselor popoare din zonele deşertice, dar ceea ce este foarte important constă în rolul de tămăduitor universal al rodiei. Aceste fructe se numără printre cele mai eficiente antioxidante naturale, efectul lor fiind chiar mai puternic decât al vinului roşu sau al sfeclei. Consumul rodiilor reduce procesul de oxidare a colesterolului, având şi rolul de a preveni acumularea acestuia în artere şi scăzând riscul bolilor de inimă. Sucul roşu şi astringent ajută la întărirea musculaturii cardiace, fiind eficient în combaterea pancreatitei şi în încetinirea procesului de îmbătrânire, deoarece stimulează activitatea enzimelor ce protejează împotriva deteriorării celulelor. Tratamentul cu rodii este pe cât de simplu, pe atât de eficient. Timp de 30 de zile se consumă o rodie de mărime medie pe zi, cu condiţia ca întregul fruct să fie mâncat imediat după ce a fost desfăcut. Acest tratament are şi capacitatea de a încetini procesul de evoluţie a aterosclerozei, precum şi de a combate celulele canceroase din organism. Fie consumate ca atare, fie sub formă de suc, rodiile vindecă afecţiunile gingivale şi infecţiile fungice ale cavităţii bucale.

Cocteilul de portocală, mango şi kiwi curăţă colonul
Consumul de fructe este de departe unul dintre cele mai benefice tratamente naturiste, mai ales atunci când ştim cum să le combinăm. Întotdeauna o varietate de fructe înseamnă un aport mare de vitamine, minerale şi enzime, fiind în acelaşi timp şi o importantă sursă de fibre. Curăţaţi de coajă două fructe de kiwi, unul de mango şi două portocale, apoi tăiaţi-le în bucăţi mai mici şi scoateţi sâmburele din fructul de mango şi pe cei din portocale. Puneţi toate fructele într-un blender şi adăugaţi trei linguri cu zahăr brun, şase cuburi de gheaţă şi un vârf de cuţit cu scorţişoară. Veţi obţine o băutură deosebită, ce conţine fitoelemente ce influenţează pozitiv starea de sănătate şi încetineşte procesul de îmbătrânire. Enzimele conţinute de aceste fructe au acţiune directă asupra sistemului nervos central, care ajută şi la îmbunătăţirea memoriei.
Alte afecţiuni ce pot fi prevenite cu această băutură sunt tesiunea arterială, diabetul, ateroscleroza, problemele oftalmologice. Datorită substanţei xanthona mangiferina, ce are şi proprietăţi antiinflamatorii şi antioxidante, cocteilul de fructe exotice ajută şi la curăţarea colonului de toxine şi la prevenirea apariţiei cancerului de colon. Consumând timp de 30 de zile acest amestec din fructe, în proporţiile recomandate, veţi învinge şi stresul şi oboseala.

„Sucul roşu“ cicatrizează rănile
Câteva picături de rodie, stoarse direct pe o rană, dezinfectează locul afectat, dar în acelaşi moment opresc şi sângerarea sau, dacă este cazul, chiar hemoragia. Efectul antiseptic, alături de cel hemostatic, face din sucul de rodie un tratament eficient, mai ales în cazul rănilor deschise. Persoanele care suferă de anemie hemolitică, fiind predispuse la sângerări frecvente, pot face o cură de trei luni cu suc de rodii. Cura poate fi repetată de trei ori pe an.


„Nimic nu ajută la sănătatea organismului mai mult decât fructele“ - părintele Hariton, Mănăstirea Turnu