Main menu

header

de Diana Georgescu

Multe dintre legumele, fructele şi condimentele pe care le consumăm în mod frecvent ne pot fi aliaţi de nădejde în combaterea şi tratarea răcelii şi gripei. O bună cunoaştere a virtuţilor acestora ne poate ajuta să trecem mai uşor peste acest inconvenient major al sezonului rece.

Tratează eficient amigdalita
Mărul are efect revigorant asupra organismului, fiind un excelent revitalizant natural.
Se taie mărunt merele, după care se pun la fiert într-un vas cu apă, la foc încet, timp de zece minute. Lichidul se bea cald, două linguriţe de opt ori pe zi. Dacă boala este avansată se recomandă adăugarea în fiertură a unei linguri cu ulei de floarea-soarelui şi miere de albine.
O salată realizată din cinci părţi de mere, şase de rădăcină de hrean şi una de morcov date mărunt pe răzătoare, la care se adaugă sare, zahăr şi smântână, după gust, are, de asemenea, un efect benefic în cazul tusei seci.
Pentru amigdalită se pun într-un vas o lingură cu praf de coajă de măr, una cu seminţe de in şi una-două linguriţe cu miere, peste care se toarnă 300 ml apă. Se fierbe timp de 10 minute, apoi se strecoară.
Frunzele de mere sunt, la rândul lor, o sursă de vitamina C. De aceea este indicat să se bea infuzie din aceste frunze în cazul tuturor afecţiunilor căilor respiratorii.

Desfundă nările
Când infecţia gripală se localizează la nivelul nasului şi al sinusurilor, cel mai eficient şi natural remediu este hreanul. Se pune pe frunte, spre rădăcina nasului, o cataplasmă obţinută prin învelirea într-un tifon subţire a două-trei linguriţe cu hrean ras, care se ţine timp 5-20 de minute. Se va declanşa un proces extrem de puternic de lăcrimare şi de eliminare pe cale nazală a secreţiilor. Repetată vreme de câteva zile la rând ajută şi la eliminarea sinuzitelor cronice. Cei cu pielea sensibilă este bine să se ungă înainte cu alifie de gălbenele sau cu o cremă şi să ţină mai puţin cataplasma, altfel pot apărea inflamaţii serioase.

Sucul de ridiche neagră îndepărtează tusea seacă
Într-o ridiche se face un orificiu mai mare în care se pune o linguriţă cu zahăr. Timp de o zi se lasă ridichea pe o cană, în care se va scurge sucul. Se ia câte o linguriţă seara, înainte de culcare. Acest suc este contraindicat persoanelor care suferă de dischinezie biliară, deoarece drenează vezica biliară.

Usturoiul creşte imunitatea
Usturoiul poate fi consumat simplu (unul-doi căţei mestecaţi). Acest remediu natural distruge virusurile, crescând imunitatea organismului. Usturoiul poate fi consumat în fiecare zi, pe o perioadă lungă, însă medicii recomandă ca după o cură de trei săptămâni să se facă o pauză de o săptămână.
Aplicat sub formă de cataplasme pe spate şi pe piept, usturoiul combate tusea şi răguşeala.
Pasta de usturoi cu miere este benefică în cazul inflamaţiilor şi al durerilor în gât. Pentru a o obţine se zdrobesc câţiva căţei de usturoi, se amestecă bine cu miere şi se consumă.

Cataplasma cu lămâie scade temperatura
Pentru prepararea cataplasmei cu muştar, bună contra tusei, este nevoie de 50 g făină de muştar peste care se adaugă puţină apă caldă şi se amestecă până când se obţine o pastă moale şi omogenă. Se întinde între două bucăţi de pânză, după care se aplică pe spate sau pe piept, evitându-se zona inimii. În funcţie de toleranţa fiecăruia, cataplasma poate fi ţinută 10-15 minute, după care zona respectivă se va spăla cu apă caldă. Este contraindicată persoanelor hipertensive şi cu probleme cardiace.
Cataplasma cu ceai de salvie este de real ajutor în stările febrile, îmbunătăţind rapid starea bolnavului.
Şi ceaiul de tei poate fi un remediu ideal. Se adaugă puţină scorţişoară şi câteva frunze de mentă proaspătă. Se beau câte trei căni pe zi: dimineaţa, la prânz şi seara.
Măceşele sunt una dintre cele mai importante surse de vitamina C, iar ceaiul din aceste fructe face minuni în stările de răceală sau gripă. O linguriţă pe zi cu pulbere de măceşe are, de asemenea, efecte rapide.
Sucul de lămâie este un remediu cunoscut. El poate fi utilizat şi sub formă de comprese, puse pe piept sau pe frunte. Reduce febra şi ameliorează starea generală a bolnavului.
Dacă nu există probleme legate de alergii, tinctura de propolis poate ajuta în stările de răceală sau gripă. Se iau câte trei-cinci picături dimineaţa şi seara, fie cu ceai, fie cu o linguriţă cu miere. Propolisul este un dezinfectant natural şi întăreşte sistemul imunitar, ajutând la refacerea organismului.

Faceţi băi cu ulei de mentă
Cu aroma sa puternică, având efect răcoritor şi înviorător, uleiul de este un remediu care atenuează simptomele neplăcute ale gripei.
Pentru a scădea rapid febra sau a calma tusea se combină zece picături de ulei de mentă cu trei-patru linguri cu alcool sanitar, iar amestecul rezultat se pune pe un tifon, care se aplică pe zona toracelui.
În apa de baie fierbinte se pun 10-20 de picături de ulei de mentă. Vaporii care se vor forma şi pe care îi veţi inspira stimulează eliminarea secreţiilor bronşice în exces, anihilează eventualele bacterii cu potenţial infecţios de pe căile respiratorii.
Pentru desfundarea rapidă a căilor respiratorii se pun trei-patru picături de ulei de mentă într-o cană cu apă clocotită, apoi se inhalează ţinând nările cât mai aproape de cană, acoperind capul cu un prosop.

Busuiocul revitalizează organismul
Administrat sub formă de ceai fierbinte cu miere, busuiocul revitalizează şi înviorează, ajutând la stoparea procesului gripal în orice fază a sa, dar mai ales în cea de debut. Se bea foarte cald.
O doză-şoc constă în şase-şapte căni cu infuzie îndulcită cu miere, băute la intervale de 15-30 de minute una de alta.
Ceaiul se prepară prin punerea a una-două tulpini florifere de busuioc la o cană cu apă clocotită şi lăsarea la infuzat timp de 15 minute. Se adaugă două linguriţe cu mentă la o cană cu ceai dacă apare febra.
Tot sub formă de infuzie se poate administra şi maghiranul. Acesta va provoca eliminarea toxinelor prin transpiraţie abundentă, iar sinusurile şi căile respiratorii se vor descongestiona. La o cană cu apă clocotită se pun una-patru linguriţe cu pulbere. Vasul se lasă acoperit timp de 15-20 de minute, după care se strecoară. Îndulcit cu miere, ceaiul se bea întotdeauna fierbinte.

• Ghimbirul este un antioxidant şi un antiseptic natural, care îmbunătăţeşte circulaţia în corp. O baie cu ghimbir încălzeşte, relaxează muşchii şi ameliorează răceala şi gripa.

Guturaiul poate fi provocat de peste 200 de virusuri

El se manifestă prin inflamarea căilor respiratorii superioare, fiind cauzat de o infecţie virală, şi durează între trei şi zece zile.
Spre deosebire de gripă, simptomele sunt mai blânde, doar cu slăbiciune generală, pierderea apetitului, gât iritat, strănut, nas înfundat. Există peste 200 de virusuri care pot provoca guturaiul obişnuit. Majoritatea acestora se instalează în faringe, gură şi în sistemul digestiv.

• Ardeiul iute este bogat în vitamina C, descongestionează şi opreşte tusea. Câteva seminţe, puse în încălţăminte, vor ţine picioarele calde când afară este frig.