Main menu

header

de Carmen Ciripoiu

Originară din Asia, scorţişoara este mai mult decât un simplu condiment utilizat în bucătărie, fiind folosită de mii de ani ca medicament. Printre beneficiile aduse sănătăţii se numără calmarea indigestiei, menţinerea unui nivel echilibrat de glucoză în sânge, prevenirea ulcerului gastric, a infecţiilor vaginale şi a afecţiunilor gingivale.

Vindecă artrita
Specialiştii în domeniu recomandă scorţişoara ca un remediu excelent pentru bolnavii de artrită. Se amestecă o parte de miere cu două părţi de apă caldă şi se adaugă o linguriţă cu scorţişoară pudră. Se amestecă până se formează o pastă, ce se întinde pe partea dureroasă. Dacă remediul este administrat cu regularitate, poate fi vindecată şi artrita cronică. Intern, se administrează o lingură cu miere în amestec cu o jumătate de linguriţă cu scorţişoară pudră înainte de micul dejun, timp de o săptămână.
În cazul infecţiilor urinare se consumă un amestec din două linguri cu scorţişoară pudră cu o linguriţă cu miere şi un pahar cu apă caldă. Pentru durerile de dinţi se recomandă următorul tratament: se face o pastă dintr-o linguriţă cu scorţişoară pudră şi cinci linguriţe cu miere. Se aplică de trei ori pe zi pe dintele dureros.

Excelentă în tuse cronică
Persoanelor care suferă de răceli li se recomandă o lingură cu miere călduţă combinată cu un sfert de linguriţă cu scorţişoară pudră timp de trei zile. Remediul este excelent şi în vindecarea tusei cronice, curăţând şi sinusurile.
Scorţişoara are totodată rolul de a preveni apariţia atacurilor de cord. Se consumă o pastă formată din miere şi scorţişoară pudră, la micul dejun. Produsul menţionat dispneea şi întărăreşte ritmul cardiac.
Pentru pierderea greutăţii în plus se bea în fiecare dimineaţă pe stomacul gol şi seara înainte de culcare miere şi scorţişoară pudră fierte într-o cană cu apă.
S-a dovedit ştiinţific că ceaiul cu miere şi scorţişoară, consumat cu regularitate, încetineşte efectele îmbătrânirii. Iată cum se prepară: se pun la fiert patru linguri cu miere, o lingură cu scorţişoară pudră şi trei căni cu apă. Se consumă un sfert de cană de trei ori pe zi.
Cei care au tendinţă spre calviţie pot aplica pe cap, înainte de baie, o pastă alcătuită din ulei de măsline fierbinte, o lingură cu miere şi o linguriţă cu scorţişoară pudră. Se lasă să acţioneze 15 minute, apoi se spală părul.

Coboară imediat nivelul colesterolului
Pentru reducerea imediată a nivelului colesterolului sunt necesare două linguri cu miere şi trei linguriţe cu scorţişoară pudră, amestecate cu o jumătate de litru de ceai. Compoziţia se administrează de trei ori pe zi, nivelul colesterolului fiind redus într-un interval de doar două ore.

• Consumată în cantităţi mari, scorţişoara afectează ficatul şi rinichii.

Pont! O pastă formată din trei linguri cu miere şi o linguriţă cu scorţişoară, aplicată seara peste coşuri, înlătură rapid acneea.