Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Preparatele de ghinţură consumate înainte de masă îmbunătăţesc apetitul, iar după masă ajută la digestie. Cu o jumătate de oră înaintea fiecărei mese principale se ia câte o lingură din acest vin.

Tinctura şi siropul cresc apetitul copiilor
Copiilor slăbiţi, care nu au poftă de mâncare, li se poate da vin sau tinctură de ghinţură. În general, la vârsta de 10-12 ani se recomandă maximum zece picături de tinctură sau o linguriţă cu vin înaintea meselor principale. La copiii cu vârste sub 10 ani se preferă să se dea sirop de ghinţură, câte trei-patru linguriţe pe zi.

Se foloseşte licoare naturală
Vinul de ghinţură se prepară astfel: se iau 30 g de rădăcină mărunţită şi se amestecă împreună cu 60 ml de alcool de 70 de grade (aproximativ şase linguri), până se umezeşte uniform. Se lasă într-un vas acoperit pentru 24 de ore, apoi se adaugă un litru de vin de ţară şi se macerează zece zile, agitând din când în când conţinutul. Se strecoară şi se filtrează prin hârtie de filtru sau pânză deasă. Se poate adăuga la această cantitate şi un îndulcitor precum mierea sau dulcostevina, pentru a avea un gust mai plăcut.