Main menu

header

de Gabriela Niculescu

Colesterolul are o importanţă vitală în producerea hormonilor, a compuşilor celulari şi a învelişurilor protectoare ale nervilor, dar organismul este perfect capabil să fabrice tot colesterolul de care are nevoie, fără ajutorul alimentaţiei. Organismul nu are nevoie de o suplimentare, iar în cazul consumării unui surplus de colesterol, el nu-l utilizează, ci îl depune - excedentul va bloca circulaţia în vene şi artere, lucru ce duce la atacuri vasculare şi crize cardiace. În afară de medicamente, colesterolul poate fi ţinut în frâu şi cu ajutorul unor alimente şi plante. Iată câteva remedii naturiste pentru scăderea acestuia.

Băutură cu lapte de soia
Vărsaţi o cană cu lapte de soia în bolul mixerului, adăugaţi două linguri cu seminţe de in înmuiate în prealabil şi câteva fructe roşii, proaspete sau congelate. Mixaţi toate ingredientele. Proteina din soia şi seminţele de in scad nivelul colesterolului rău şi îl ridică pe cel bun, în vreme ce fibrele conţinute în fructele roşii duc la scăderea valorilor colesterolului total.

Germeni de porumb
Un tratament naturist eficient pentru reducerea colesterolului este uleiul de germeni de porumb, cu condiţia ca acesta să fie utilizat în stare naturală, deoarece prin prăjire sau fierbere îşi pierde proprietăţile curative. În consecinţă, îl puteţi folosi cu succes atât la salate, precum şi la mâncăruri gătite, dar în acest caz uleiul se va adăuga la sfârşit, după prepararea lor prin fierbere.

Boabe de muştar
De trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă, se înghite câte o linguriţă cu boabe de muştar (se găsesc la plafar). Le puneţi pe limbă şi le luaţi ca pe medicamente, cu apă, fără a le zdrobi. După circa trei săptămâni, colesterolul va ajunge la normal, iar după circa patru luni se normalizează şi nivelul lipidelor din sânge.

Ceai de ventrilică
Se beau două căni pe zi cu infuzie de ventrilică preparată dintr-o linguriţă cu plantă la cană cu apă.

Infuzie de frunze de măslin
Se beau, timp de 21 de zile pe lună, trei căni cu infuzie preparată din zece frunze de măslin la o cană cu apă. Infuzia trebuie consumată cu o jumătate de oră înaintea meselor principale.

Tinctură de salată verde
Alegeţi salată netratată cu îngrăşăminte chimice. Pentru prepararea tincturii aveţi nevoie de o jumătate de litru de alcool rafinat de cereale (preferabil de 50 de grade), în care se pun 300-400 g frunze verzi de salată şi mijlocii ca mărime. Se lasă şapte zile la macerat, scuturându-se din când în când. Se filtrează şi se iau câte 30 de picături, de trei ori pe zi, diluate cu ceai de ventrilică sau de pătlagină.

Ulei de măsline
Numeroase studii au dovedit că ulieul de măsline scade valorile LDL-ului (colesterolul rău) şi le creşte pe cele ale HDL-ului (colesterolul bun). E suficient să consumaţi două linguri cu ulei de măsline pe zi, pentru a scădea nivelul colesterolului, în mod semnificativ, într-o singură săptămână.

Zeamă de lămâie
Cumpăraţi lămâi de mărimea unui ou măricel. În fiecare zi tăiaţi una în jumătate - o parte o stoarceţi într-un pahar, cealaltă o tăiaţi mărunt şi o puneţi la fiert în 250 ml de apă cu o linguriţă cu zahăr. Se lasă să fiarbă la foc mic până când coaja se înmoaie, după care se ia, se scurge bine şi se combină cu sucul pus în pahar. Conţinutul se împarte în jumătate. O parte se ia dimineaţa, cu o jumătate de oră înainte de masă, cealaltă se ia cu o jumătate de oră înainte de masa de prânz. Urmaţi reţeta două-trei luni, apoi mergeţi la control.

Usturoi
Încercaţi să consumaţi în fiecare zi cel puţin un căţel de usturoi. Bulbii conţin un compus al sulfului numit alicină, care răspândeşte un miros neplăcut, dar scade semnificativ colesterolul.

Seminţe de in
Sunt o sursă bogată de Omega 3 şi de fibre solubile. După ce sunt date prin râşniţa de cafea, amestecaţi-le cu iaurt şi cu cereale la micul dejun. Un studiu realizat recent în Olanda a dovedit că inul - două linguri cu seminţe pe zi - duce la scăderea colesterolului cu aproximativ 18%! Dacă nu doriţi să le râşniţi, mestecaţi-le bine, deoarece, nefărâmiţate suficient, străbat tubul digestiv fără a-şi elibera conţinutul.