Main menu

header

de Elena Şerban

Numărul persoanelor care sunt atente la alimentele pe care le mănâncă a crescut din ce în ce mai mult în ultimii ani. Acesta este un fapt îmbucurător. Mai puţin în regulă este că aceste persoane sunt atente la alimentele pe care le consumă, dar ignoră o serie de produse ale naturii care le-ar putea ajuta. Spirulina, cuişoarele sau sfecla elveţiană sunt doar câteva dintre minunile naturii ce pot duce la creşterea speranţei de viaţă, la îmbunătăţirea aspectului şi mai ales a stării de spirit.

Spirulina
Mult apreciată de japonezi, spirulina este o algă pe care o puteţi găsi doar în magazinele de specialitate. Consumul acesteia nu trebuie evitat, deoarece alga este un bun antioxidant şi antiinflamator. De asemenea, conform mai multor studii efectuate în Ţara Soarelui Răsare, s-a dovedit că persoanele care mănâncă frecvent spirulină au un sistem imunitar puternic.

Cuişoarele
Cuişoarele sunt mai rar consumate în România. Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oslo (Norvegia) a arătat că acestea conţin mai mulţi antioxidanţi decât oricare dintre cele 1.000 de alimente care au făcut subiectul cercetării. În general, românii utilizează cuişoarele pe post de condiment, dar ele sunt bune şi pentru a reduce balonarea şi pentru a reîmprospăta respiraţia.

Scorţişoara
Cu o aromă inconfundabilă, scorţişoara poate fi soluţia perfectă pentru diabetici, deoarece reglează nivelul de zahăr din sânge. De asemenea, are capacităţi terapeutice asemănătoare antibioticelor şi antiinflamatoarelor. O altă calitate a acestui dulce condiment este aceea că reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge. La un consum minim de un sfert de linguriţă pe zi veţi observa, în urma analizelor, că nivelul colesterolului rău şi al trigliceridelor este considerabil scăzut.

Varza roşie
Utilizată doar ca o garnitură la diverse fripturi, salata de varză roşie este un adevărat medicament anticancer. Leguma conţine o cantitate foarte mare de antociani, antioxidanţi cu efecte bune contra diabetului, a rigidizării arterelor.
Pont! Consumul de varză roşie ajută la îmbunătăţirea funcţionării creierului.

Sfecla elveţiană
Legumă cu frunze verzi, sfecla elveţiană este perfectă în salate. Bogată în fitonutrienţi, această legumă este un inamic puternic în lupta contra cancerului. De asemenea, datorită conţinutului mare de luteină din frunze, sfecla elveţiană este indicată în regimul persoanelor care au probleme de vedere.

Seminţele de in
Puţină lume ştie că seminţele de in sunt un excelent supliment natural. Ei bine, aceste mici seminţe au atât de multe calităţi, încât ar trebui pagini întregi de ziar pentru a le enumera. De aceea, vom prezenta doar câteva. Aflaţi astfel că sunt un excelent laxativ şi că sunt bogate în acid alpha-linolenic (ALA), care face parte din familia acizilor graşi Omega 3. De asemenea, aflaţi că doar o linguriţă cu seminţe de in oferă 2-3 g de fibre. Specialiştii avertizează însă că aceste seminţe trebuie consumate sub atenta supraveghere a unui medic, deoarece supradoza poate cauza complicaţii nedorite.

Ovăzul
Ovăzul este văzut de multă lume drept o cereală furajeră. Şi aşa este. Doar că, în afară de a fi hrana preferată a cabalinelor, ovăzul poate fi alimentul perfect pentru cei care au un nivel crescut al colesterolului rău, dar şi al tensiunii arteriale. Un alt motiv pentru care ar trebui să vă faceţi un obicei din a mânca fulgi de ovăz îl reprezintă fibrele insolubile pe care aceştia le conţin. Aceste fibre luptă împotriva cancerului, deoarece diluează carcinogenii din intestine.