Main menu

header

de Daniela Anton

Aproape un sfert din populaţie s-a confruntat, la un moment dat în viaţă, cu apariţia pe pielea mâinilor sau a picioarelor a unor protuberanţe rotunde şi nedureroase, numite veruci sau negi, sub denumirea populară. Aceste formaţiuni pot apărea la orice persoană, indiferent de vârstă, pe fondul unui sistem imunitar slab. Vă prezentăm câteva tratamente naturiste care pot face ca negii să dispară.

Smochine, ricin şi cartof
Uleiul de ricin este, poate, cel mai eficient tratament împotriva negilor. Trebuie aplicat direct pe zona afectată în fiecare seară, iar în câteva luni protuberanţele se retrag şi dispar.
Mai puteţi încerca să preparaţi un suc natural din multe smochine şi aplicaţi-l pe zona afectată de mai multe ori pe zi, timp de două săptămâni.
Şi cartoful crud poate face minuni. Timp de două săptămâni bandajaţi-vă de mai multe ori pe zi cu o felie de cartof crud şi veţi vedea că după primele şapte zile vor apărea îmbunătăţiri considerabile, iar după două săptămâni negii vor fi numai o amintire neplăcută.

Masaţi-vă cu sevă de rostopască
Mai puteţi folosi şi busuioc, gălbenele sau păpădie proaspătă, cu care masaţi zona respectivă, de trei ori pe săptămână, timp de mai multe luni.
Un alt remediu naturist poate fi obţinut din sucul unui ananas, pudră de talc şi apă. Pasta se aplică o dată pe zi pentru mai multe săptămâni.
De asemenea, puteţi şterge negii cu suc proaspăt de rostopască sau cu tinctură din această plantă, de trei ori pe zi, pe durata a patru săptămâni.

Macerat din tuia şi ienupăr
Kalanchoe poate fi folosită sub formă de pansamente pentru pielea acoperită de negi.
Utilă în tratarea lor este şi tinctura obţinută prin macerarea lăstarilor de tuia şi ienupăr în votcă, în raport de 1:5. Durata macerării este de trei săptămâni, iar cu tinctura obţinută se ung negii de două ori pe zi. Tratamentul trebuie urmat timp de maximum cinci săptămâni.
Ceapa poate fi şi ea de ajutor. Tăiaţi două felii mari şi frecaţi zona afectată de mai multe ori pe zi. Este un tratament eficient, iar rezultatele pot fi văzute în doar câteva zile.

Luaţi infuzie de melisă
Pe cale internă, este recomandată o cură de o lună şi jumătate cu infuzie de melisă (două linguri cu iarbă de melisă la două pahare cu apă clocotită). Din aceasta se consumă o jumătate de pahar, de trei ori pe zi, înainte de masă. De asemenea, mâncaţi multe fructe şi legume pentru cel puţin cinci zile. Consumaţi sucuri de fructe cel puţin o dată pe zi - cele mai potrivite alegeri sunt ananasul, portocala, merele şi perele - şi nu uitaţi de fructele uscate, de seminţe, de nuci, de alune şi migdale, în special la prânz.

- Zonele afectate pot fi unse cu pastă obţinută prin înmuierea unei tablete de vitamina C cu câteva picături de apă sau prin uleiul conţinut de o fiolă de vitamina A. Negii mai pot fi unşi şi cu suc proaspăt de laptele-cucului