Main menu

header

de Ana Trifan

- Trei parfumuri ce vă vor „împodobi“ locuinţa

Dintre toate simţurile, doar unul este direct legat de creier, însă deseori subestimat: mirosul. Nu mai puţin de trei sferturi din ceea ce percepem ca gust se datorează, de fapt, mirosului, acesta oferindu-ne indicii în caz că ceva este toxic, plăcut, gustos ori expirat. Dar poate face mai mult decât să ne stimuleze apetitul sau să ne avertizeze în legătură cu calitatea mâncării. Simţul mirosului are rădăcini profunde în memorie, poate avea efect relaxant şi stimulează mintea şi trupul.

Scorţişoara - efect afrodiziac
O dată cu trecerea la sezonul rece, aducând mirosuri calde şi energizante în casa dumneavoastră, puteţi trezi amintiri plăcute, dar totodată veţi stimula sistemul imunitar şi veţi crea o atmosferă primitoare pentru musafiri. Utilizaţi uleiuri esenţiale de scorţişoară, de pin sau de portocale, pe care să le puneţi în aromatizatoare ori să le adăugaţi în produsele de curăţat.
Aroma dulce, caldă şi condimentată a scorţişoarei duce cu gândul la vin fiert şi la plăcintă de mere. Acest minunat ulei esenţial creează o atmosferă confortabilă, stimulând mintea şi făcându-i pe cei care-l miros mai optimişti. Este perfect de utilizat în lămpile aromatizatoare, înainte de sosirea oaspeţilor. Printre beneficiile uleiului esenţial de scorţişoară se numără: puternic antimicrobian, antibacterian, antifugnic şi antiviral, antidepresiv, antioxidant, antiinflamator, anticoagulant şi tonifiant general. Se utilizează pentru: îmbunătăţirea digestiei, calmarea spasmelor, combaterea flatulenţei, a diareii sau a greţurilor, calmarea durerilor, scăderea frecvenţei migrenelor, ameliorarea durerilor reumatice şi tratarea bronşitei, a astmului, a piciorului de atlet, a infecţiilor cu candida, a tusei şi a infecţiilor provocate de ciuperci. De asemenea, creşte fluxul sangvin şi este afrodiziac. În plus, poate chiar să regleze nivelul zahărului în sânge şi tensiunea.
Precauţii: dacă se aplică local, uleiul de scorţişoară trebuie diluat, pentru că poate cauza arsuri ale pielii. Concentraţia recomandată este de sub 1% într-un ulei obişnuit (neparfumat) de masaj. Faceţi un test local pentru a verifica sensibilitatea sau anumite alergii înainte de utilizare.

Pinul conferă energie pozitivă
Dacă nu v-aţi îndurat să cumpăraţi un brad tăiat sau pur şi simplu nu v-a ajuns bugetul să luaţi unul, vă puteţi folosi de aroma uleiului esenţial de pin, pentru a vă aminti de „pomul de Crăciun” din copilărie, bucurându-vă totodată de mirosul său dulce, condimentat, cu note citrice. Pe lângă izul plăcut pe care-l degajă, uleiul esenţial de pin este un ajutor minunat în combaterea stresului şi stimularea energiei.
Beneficii: analgezic, diuretic, energizant, antiseptic. Conţine fenoli puternici, ce au capacitatea de a distruge germenii. Creşte energia, concentrarea şi claritatea mintală, reduce stresul, anxietatea şi tensiunea nervoasă şi este utilizat şi ca diuretic, mai ales pentru că ajută la tratarea infecţiilor atât din tractul urinar, cât şi din cel intestinal. De asemenea, calmează durerile provocate de artrită şi de alte afecţiuni ale încheieturilor, creşte rata metabolismului şi acţionează ca un stimulant, ajutând la vindecarea grabnică a rănilor şi a problemelor de respiraţie şi omoarând germenii. Este folosit şi pentru îngrijirea pielii ori ca ingredient în cosmetice.
Toxicitatea uleiului esenţial de pin este foarte scăzută, dar uneori poate irita pielea sau mucoasele. Înainte de a-l aplica faceţi un test local pentru a fi siguri că nu aveţi o alergie.
Pont! Uleiul esenţial de pin combate igrasia.

Esenţa de portocale întăreşte imunitatea
Cui nu-i place mirosul unei portocale proaspăt descojite? Aroma dulce, citrică a uleiului esenţial de portocale ar trebui să vă însoţească în fiecare zi de iarnă. De asemenea, acest ulei uşor, combinat cu cel de scorţişoară, dă o aromă energizantă.
Beneficiile uleiului esenţial de portocală: anticoagulant, antidepresiv, antiinflamator, antispasmodic, antibacterian, diuretic, expectorant, hipotensiv, stimulant stomacal, tonic general. Stimulează activitatea sistemului imunitar, ajută la tratarea răcelilor şi a gripei, a astmului indus de stres şi a tusei. Totodată, uşurează digestia, combate constipaţia, dispepsia şi flatulenţa, ajută la menţinerea unei pieli sănătoase, tratează dermatitele, grăbeşte cicatrizarea rănilor, calmează durerile musculare, scade tensiunea, combate afecţiunile cavităţii bucale şi poate fi folosit şi ca afrodiziac (un alt motiv pentru care face echipă bună cu scorţişoara).
Atenţie! Uleiul de portocală are proprietăţi fototoxice (poate afecta pielea pe care a fost dat, în condiţii de expunere la soare). Ingerat în exces, poate da senzaţii de vomă şi de pierdere a apetitului.