Main menu

header

de Liliana Simidon

Tromboza reprezintă formarea de cheaguri în interiorul unui vas de sânge. Dacă cheagul se formează la nivelul unei artere coronare, atunci consecinţele pot fi foarte grave, respectiv poate surveni un infarct miocardic. Dacă însă cheagurile (numite şi trombi) se formează la nivelul unei vene a piciorului, aceasta va da naştere unei tromboflebite. Astfel, fluxul sangvin prin vena respectivă va fi blocat total sau parţial, provocând dureri spontane precum şi senzaţia de încălzire locală. În cazul în care situaţia nu este tratată, ci este lăsată să se agraveze, gamba se umflă, starea generală a organismului poate fi afectată de febră, ţesuturile aferente nu mai sunt hrănite corespunzător şi pot apărea varice.

Formarea cheagurilor este favorizată de obezitate
Cauzele ce determină formarea unui cheag sunt următoarele: o poziţie imobilizată menţinută o vreme îndelungată, de exemplu după o intervenţie chirurgicală sau după o naştere. Cheagul mai poate fi determinat de imobilizarea îndelungată a unui membru în ghips sau din cauza unei compresiuni a unei vene (aşa cum se petrece, de exemplu, la sfârşitul sarcinii). Tromboflebita mai este favorizată de administrarea contraceptivelor orale, obezitate, prezenţa tumorilor maligne, factorul ereditar.
Leacurile din natură vă pot veni în ajutor. Uleiul de in ajută în prevenirea formării cheagurilor şi în menţinerea flexibilităţii vaselor de sânge. Acesta poate fi folosit fie sub formă de supliment alimentar (sub formă de gelule), fie adăugat în supe sau salate.

Evitaţi zborurile lungi cu avionul!
Beţi cât mai des infuzii de măceşe, cătină albă, coacăz negru şi sulfină. Acestea determină dilatarea vaselor periferice, înlăturând vasoconstricţia. Ceaiul de salcie conţine salicilat, care previne formarea trombilor. Se vor bea câte trei căni pe zi.
Evitaţi zborurile lungi cu avionul. Din cauza lipsei umidităţii, a presiunii şi a poziţiei imobilizate, aceste zboruri sunt nerecomandate persoanelor care suferă de tromboflebită. Dacă însă nu puteţi evita în niciun fel un astfel de zbor, atunci este necesar să vă ridicaţi de pe scaun şi să faceţi câţiva paşi o dată la fiecare 30 de minute.

Masajul este interzis
Evitaţi să purtaţi ciorapi foarte strânşi, feriţi-vă să purtaţi tocuri peste 3 cm. Dacă doriţi tratamente externe, atunci aplicaţi cataplasme. Nu realizaţi niciun fel de masaj al picioarelor, deoarece trombii se pot desprinde şi migra, punându-vă astfel viaţa în pericol.
Hirudoterapia (folosirea directă a lipitorilor) nu este indicată în tromboflebită, deoarece aceasta duce la diminuarea volumului de sânge, ceea ce poate determina un blocaj la nivelul circulaţiei. În schimb, cremele pe bază de salivă de lipitori sunt foarte indicate, deoarece conţin hirudină, o substanţă cu efect anticoagulant, ce împiedică formarea cheagurilor. Mare atenţie în momentul aplicării acestor creme! Procedeul trebuie să fie o ungere, nu un masaj, din considerentul explicat mai sus.

Recomandări

BIOVENAL - LINIA VERDE: este indicat în cazul varicelor, al insuficienţei venoase cronice, flebitei, tromboflebitei, tratamentului postoperator al varicelor, hemoroizilor, fragilităţii capilare. Are acţiune antiinflamatorie, antiedematoasă, venotonică şi hemostatică. Mod de folosire: masaj pe zona afectată.
CARDIOTONE: susţine sănătatea sistemului circulator, conferă vaselor sangvine o stare optimă de elasticitate, optimizează debitul sangvin, fiind indicat în tromboză, tromboflebită, hipertensiune, palpitaţii, aritmii, cardiopatii ischemice dureroase şi nedureroase. Administrare: o capsulă de trei ori pe zi.
CIRCULATE: îmbunătăteşte circulaţia periferică deficitară, protejează pereţii vasculari, tonifică venele, arterele şi vasele capilare, fiind eficient pentru persoanele cu deficit circulator periferic, dar şi cerebral.

Sfat! Luaţi suplimente cu ulei de in pentru a vă feri de tromboză!