Main menu

header

de Cristina Cristache

Varza, în special cea de Bruxelles, consumată regulat, este un aliment eficace în lupta cu cancerul de sân. Afecţiunea, care ucide anual în jur de jumătate de milion de persoane în întreaga lume, fiind cel mai comun tip de cancer la femeile din naţiunile dezvoltate, este strâns legată de scurtarea perioadei de alăptare. Creşterea numărului de avorturi, ca şi tulburarea funcţiei de reproducere sunt şi ele factori favorizanţi. Cancerul apare ca un nodul dur, de formă neregulată, la sân. Pot apărea secreţii şi mâncărimi însă, deoarece nu orice nodul este canceros, diagnosticarea se va face în urma unui control medical specific.

Ajută la eliminarea celulelor canceroase
Cercetătorii au descoperit o substanţă chimică, denumită indole-3-carbinol (I3C), prezentă la toate tipurile de varză, care, împreună cu medicamentele chimioterapice, omoară celulele maligne din sân şi ajută şi la prevenirea altor forme de cancer, precum cel de plămâni, de ovare, de colon sau de vezică urinară. Aceeaşi substanţă se mai găseşte în broccoli, conopidă, napi sau năsturel, dar concentraţia cea mai mare există, în general, în varză. De asemenea, fitonutrienţii care se găsesc în varza de Bruxelles intensifică activitatea sistemului imunitar al organismului şi ajută astfel la eliminarea mult mai rapidă a substanţelor cancerigene.

Fumătorii ar trebui să o consume cât mai des
Studiile în care au fost implicate numai femei au relevat că varza de Bruxelles scade riscul cancerului la plămâni cu 30% la nefumătoare, iar la fumătoare cu 69%. Această legumă ajută la micşorarea cantităţii de colesterol din organism, îmbunătăţeşte sistemul cardiovascular, protejează de poliartită inflamatorie şi ar trebui să fie nelipsită din dieta oricărei viitoare mămici, datorită conţinutului ridicat de acid folic.
Consumul acesteia contribuie la producerea colagenului, îmbunătăţind sănătatea pielii şi a sistemului articular. Poate fi un aliat de nădejde în dietă, deoarece conţine o cantitate mare de fibre - o cană cu varză de Bruxelles conţine 4 g fibre.

Asociată cu trifoiul roşu are efect antiinflamator
În cazul cancerului de sân sau de col uterin se bea zilnic infuzie de trifoi roşu. Preparat din patru linguriţe cu plantă uscată la o cană cu apă, acesta curăţă sângele, este antiinflamator şi uşor energizant. În plus, pentru un efect mai puternic se pun comprese cu foi de varză zdrobite pe zona genitală şi sân seara, la culcare.

Pont! Pentru a vă bucura de ea pe tot parcursul anului, varza de Bruxelles poate fi opărită şi congelată.

De reţinut! Fermenii acestei verze se folosesc în produse homeopate destinate celor cu diabet zaharat. Datorită conţinutului de mangan, crom şi a celorlalte minerale a fost dovedită eficacitatea asupra sintezei de insulină la nivel pancreatic.