de Gabriela Niculescu
Merişorul este un arbust asemănător cu afinul, care creşte în zone montane, la altitudini de peste 1.300 m. Merişoarele conţin zaharuri (4%-7%), acizi citric, malic, benzoic (circa 2%), provitamina A, vitaminele B1, B2, C, tanin, vaccinin (un glucozid), săruri minerale. Ele se consumă proaspete sau prelucrate sub formă de suc, compot, gem şi ceaiuri. În scopuri terapeutice se folosesc frunzele, fructele şi mugurii de merişor.
Fructele dizolvă uraţii
Merişoarele au acţiune bactericidă (datorită acizilor benzoic şi citric), diuretică, antiinflamatorie şi antiinfecţioasă. Sunt un dezinfectant urinar şi dizolvă uraţii. Merişorul este principala specie pomicolă ale cărei extracte din fructe, frunze, muguri netezesc uraţii.
Frunzele de merişor se recoltează în septembrie-octombrie, când conţinutul lor în substanţe active este la maximum şi se usucă la umbră, în strat subţire. Ele conţin arbutozidă, glicozid al hidrochinonei, hidrochinonă liberă, metilarbutozidă, flavonoizi, taninuri, ericolină, acid chinic, săruri de magneziu, săruri ale acizilor organici, vitamina C şi alte vitamine, leucoantociani şi flavonali glicozidaţi (leucocianidină, cianidină, cvercetol, derivaţi fenilpropanolici şi altele). Conţinând acid benzoic şi acid citric, frunzele - ca şi fructele - au acţiune bactericidă. Datorită acidului chinic, extractele lor acţionează ca dezinfectant urinar.
Decoctul, recomandat şi în gută, reumatism, diaree
Infuzia din frunze de merişor se administrează ca diuretic şi antiseptic în tratamentul bolilor căilor urinare, îndeosebi în stări inflamatorii purulente - catar vezical, cistite, pielite sau uretrite. Datorită conţinutului mare în tanin, acest decoct se poate folosi şi în tratamentul diareii şi hemoragiilor. Se recomandă, de asemenea, în gută, reumatism ori litiază urinară urică.
Pe traiectul căilor urinare, arbutozida şi metilarbutozida din frunze de merişor se dedublează în hidrochinonă şi, respectiv, metil-hidrochinonă, care, alături de flavonide, imprimă infuziei o acţiune diuretică şi dezinfectantă a căilor urinare. Totodată, frunzele de merişor au acţiune antiinflamatorie, astringentă (datorită taninului), precum şi o slabă acţiune antidiabetică.
Prepararea infuziei se face prin extracţie dublă: peste două linguriţe cu frunze mărunţite se toarnă 100 ml apă rece şi se lasă timp de o oră pentru macerare la rece. După aceea, lichidul se strecoară într-un alt vas, iar peste frunzele rămase se toarnă 100 ml apă clocotită şi se fierb 15 minute. Vasul se ia apoi de pe foc şi după zece minute se strecoară conţinutul. Se amestecă ambele lichide. Se completează cu apă fiartă şi uşor răcită, până la 200 ml, şi se îndulceşte cu zahăr. Din acest decoct se ia câte o lingură la intervale de trei-patru ore. Decoctului preparat ca mai sus i se poate adăuga şi un vârf de cuţit cu bicarbonat de sodiu.
Reţetă de diuretic
Se amestecă frunze de merişor (30 g), flori de albăstrele (10 g) şi lemn-dulce (10 g) şi se pune o lingură din acestea într-un vas cu 250 ml apă clocotită. Se fierbe zece minute, apoi se lasă să se răcească, se strecoară, se îndulceşte şi se ia ca diuretic câte o lingură cu supă înaintea fiecărei mese principale. Pentru a mări acţiunea dezinfectantă a acestui ceai şi a creşte alcalinitatea urinii, se recomandă să se ia concomitent şi bicarbonat de sodiu. Atenţie! Acest decoct este contraindicat în timpul sarcinii.
