Main menu

header

de Anda Postolache

Odată cu înaintarea în vârstă apar, de multe ori, probleme legate de memorie, depresii şi insomnii sâcâitoare. Din fericire, contra acestor neajunsuri pot fi utilizate mai multe infuzii şi tincturi 100% naturale.

Roiniţă versus insomnii
Infuzia de roiniţă este foarte bună în caz de insomnii, oboseală inexplicabilă şi senzaţie de neputinţă fizică. Se prepară din 30 g de frunze la un litru de apă clocotită, se lasă să se infuzeze timp de zece minute, se strecoară şi se beau trei căni pe zi. Se ţin cure de câte o lună, apoi se face o pauză de patru luni.
Din roiniţă se poate prepara şi un vin, astfel: se fierbe un litru de vin bun de ţară şi apoi se pun în el, la infuzat, două linguri cu frunze uscate de roiniţă. După zece minute se strecoară şi se bea o ceaşcă pe zi, cât timp doriţi.

Păducelul „hrăneşte” creierul
Infuzia de salvie îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare şi memoria şi înviorează toate simţurile. Se prepară din două linguriţe cu frunze la 250 ml de apă clocotită. După zece minute se strecoară şi se beau trei căni pe zi, după mese. Cura trebuie să dureze o lună sau chiar două.
Fiertura de flori şi fructe de păducel, în combinaţie cu Ginkgo Biloba, are ca efecte îmbunătăţirea irigării cu sânge a creierului şi stimularea memoriei. Se prepară din o linguriţă cu plante la 250 ml de apă clocotită şi se beau două căni pe zi, timp de o lună.

Leurda vă scapă de ameţeli
Pentru creşterea imunităţii este foarte bună tinctura de usturoi. Aceasta se prepară din 50 g de căţei, tocaţi mărunt sau zdrobiţi, care se lasă la macerat timp de zece zile în 250 ml de alcool de 70 de grade (o dată pe zi se agită sticla pentru omogenizare). După trecerea acestui interval, lichidul se strecoară şi se pune într-o sticlă închisă la culoare, într-un loc răcoros şi întunecat. Se iau câteva picături în fiecare zi, diluate în apă, în cure de câte o lună, cu pauze de două-trei luni între ele.
Tinctura de leurdă ajută la îndepărtarea depresiei, a ameţelilor şi a insomniei. Se obţine din frunze şi din bulbi tocaţi mărunt şi puşi în sticlă de culoare închisă, unde sunt lăsaţi, pentru a se macera, timp de două săptămâni, în alcool de 70 de grade. După trecerea acestui interval se strecoară şi se iau câte 15 picături de trei ori pe zi, până scăpaţi de simptomele neplăcute.

Coada-calului şi ventrilica împotriva depresiei

Infuzia din amestec de coada-calului şi ventrilică ajută la tonusul general, la alungarea depresiei şi la o stare generală mai bună. Se amestecă astfel cele două plante şi se infuzează două linguriţe într-o cană cu apă clocotită. Se beau câte două căni pe zi, timp de două luni pe an.

Important! Aceste remedii dau rezultate numai dacă sunt respectate intervalele prevăzute de fiecare cură în parte.