Main menu

header

de Anda Postolache

Mirodeniile şi plantele aromatice nu sunt doar un moft sau o plăcere gustativă, ci au şi un rol recunoscut în buna desfăşurare a digestiei. Fiecare popor a înţeles acest lucru încă din timpuri străvechi, astfel încât condimentele au fost utilizate şi pe post de medicament. Folosite în cantităţi mici, ele ajută prin acţiunile carminative (împiedicarea formării gazelor în intestine), eupeptice (uşurează digerarea alimentelor), stomahice (stimulează digestia) şi prin impulsionarea absorbţiei alimentare.

Muştarul impulsionează funcţiile pancreasului
Iată câteva dintre plantele folosite pentru aromele şi proprietăţile lor:
- coaja de citrice - adăugată în prăjituri are rolul de excitant al mucoasei gastrice;
- coriandrul - este carminativ şi stomahic;
- menta, angelica, busuiocul, chimionul, rădăcina de ghimbir şi ienupăr (în doze mici) - ajută la digerarea alimentelor;
- cimbrul - este puternic stimulent al secreţiilor gastrice;
- ardeiul iute, nucşoara, oregano, pătrunjelul şi rozmarinul - ajută la producţia secreţiilor gastrice;
- muştarul - impulsionează funcţiile pancreasului;
- cuişoarele - sunt carminative şi antiseptice intestinale;
- feniculul - este carminativ şi stimulator;
- cimbrişorul - acţionează ca un tonic digestiv şi carminativ;
- şofranul - este eupeptic, carminativ şi stimulator al secreţiilor gastrice;
- salvia - este carminativă şi stimulatoare a secreţiilor gastrice;
- maghiranul - tonic şi stimulator al secreţiilor;
- scorţişoara - are acţiune stomahică, carminativă şi antiseptică intestinală;
- tarhonul - este cunoscut drept un bun tonic şi stimulator al secreţiei;
- anasonul - este carminativ şi stomahic.
Prin urmare, nu evitaţi mirodeniile, pentru că sunt sănătate curată!