Main menu

header

de Anda Postolache

Medicina veche populară spune că vinul pentru inimă nu ar trebui să lipsească din nicio casă, deoarece are influenţe benefice asupra sănătăţii oricui, dar mai ales asupra bolnavilor cardiaci. Reţeta a fost descoperită de călugăriţa elveţiană Hildegard von Bingen, care a trăit între 1089 şi 1179, şi care a spus că mai multe leacuri i-au fost revelate de Dumnezeu.

Cu pătrunjel şi miere
Vinul pentru inimă dă rezultate bune în insuficienţă cardiacă, angină pectorală şi în ale afecţiuni cardiovasculare. Iată cum se prepară: într-un litru de vin curat de butuc (indiferent de culoare) se pun zece tulpini, cu frunze cu tot, de pătrunjel proaspăt şi una-două linguri cu oţet natural din vin. Se fierbe totul la foc mic preţ de zece minute, iar când s-a răcit sub 70ºC se adaugă şi 300 ml de miere de albine, amestecându-se bine pentru omogenizare. Imediat se strecoară şi se toarnă în sticle spălate cu alcool tare şi se astupă cu dop.
Se ia câte o lingură pe zi sau chiar două-trei când bolnavul se simte mai rău. Preparatul îl va ajuta să se liniştească, fiind un bun tonic cardiac.