Main menu

header

cotnari wide

686 9 2de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Universul plantelor de leac include și un remediu care nu se folosește pe scară largă, dar care merită să fie mai bine cunoscut pentru proprietățile sale vindecătoare.

Vă scapă de eczeme

Cerențelul are o compoziție chimică remarcabilă - eugenol, taninuri, ulei volatil, substanțe amare, amidon, derivați flavonici, săruri minerale. Ca urmare, planta are și o acțiune farmacologică relativ extinsă. Prin efectul hemostatic și analgezic diminuează sau chiar înlătură spasmele mușchilor, fiind utilizată cu foarte bune rezultate în combaterea asteniilor - și cea fizică, și cea psihică. Pentru a lupta cu aceste neplăceri se poate administra un decoct de cerențel preparat astfel: două lingurițe cu plantă mărunțită se pun în 250 ml apă rece. Se fierbe timp de 15 minute, apoi se strecoară. Se bea în trei reprize, după mesele principale. Același preparat, realizat din trei lingurițe cu cerențel, se poate utiliza ca gargară sau comprese în cazuri de abcese dentare, gingivite, alte afecțiuni bucale, conjunctivită, eczeme, lăcrimarea ochilor, răni diverse.

Remarcabil în enterite

Cerențelul este un remarcabil dezinfectant și calmant intestinal. Cu acțiune astringentă, strânge țesuturile, este antiseptic și cicatrizant. Moderează secrețiile, suprimând durerea eficient și ajută la coagularea mai rapidă a sângelui. Este util în dispepsii gastrice, vărsături, enterite de natură infecțioasă și hemoragii. Se poate administra sub formă de pulbere, obținută din plantă uscată măcinată. Un vârf de cuțit cu praf de cerențel se pune sub limbă, se ține zece minute, apoi se înghite. Se poate lua de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale. Această pulbere, tot în cantitate foarte mică, se poate trage pe nas, pentru a opri mici hemoragii.

Atenție! Cerențelul este contraindicat în afecțiuni cronice hepatice și renale, nu se supradozează, deoarece provoacă greață și vărsături și nu se utilizează între mese