Main menu

header

678 7 1de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu

De peste o jumătate de secol, experții japonezi studiază nenumăratele proprietăți ale algelor roșii, consumul acestora fiind unul dintre secretele longevității și menținerii stării de sănătate a niponilor.

Adjuvant în infecţii ale tractului urinar

Există peste 6.000 de specii de alge roșii (rhodophyta), iar cercetările derulate asupra acestora au dat la iveală faptul că sunt pline de nutrienți și de substanțe care aduc o mulțime de beneficii organismului. Ca urmare, consumul algelor roșii a intrat în obișnuința asiaticilor, chiar dacă recoltarea lor este mai dificilă, întrucât se găsesc la adâncimi mai mari decât alte tipuri de alge. Printre nutrienții importanți pe care îi furnizează se numără minerale, vitamine, proteine și fibre alimentare. Potrivit literaturii de specialitate, algele roșii stimulează producția de interferon, proteină care protejează organismul în fața proliferării virusurilor. De exemplu, algele roșii au demonstrat capacitatea de a preveni înmulțirea virusului herpes simplex, notează yourhealthremedy.com. O altă calitate remarcabilă a algelor roșii este proprietatea de a anihila efectele radicalilor liberi, întrucât aceste alge conțin antioxidanți puternici. De asemenea, sunt un excelent adjuvant în infecții ale tractului urinar.

Reglează secreţia de insulină

Algele roşii sunt, totodată, de folos în probleme ale digestiei, de la balonări la ulcer, în cazuri de obezitate și colesterol mărit. Acestea pot juca un rol foarte important în susținerea dezvoltării și menținerii densității oaselor, precum și în reglarea secreției de insulină, grație prezen- ței în compoziția acestor alge a vitaminei K. Iar prezența fibrelor are ca efect nu doar îmbunătățirea digestiei și susținerea sistemului imunitar, ci și aspectul frumos și sănătatea pielii.

Algele roșii au proprietatea de a proteja mușchiul inimii și contribuie la prevenirea cheagurilor de sânge

Supă japoneză cu dulse

Ingrediente: 2 linguri cu alge roșii dulse, 1 l supă de legume, 2 linguri cu pastă miso, 2 cepe mici, tăiate, 2 lingurițe de ghimbir ras fin, 2 lingurițe cu sos de soia, 400 g tăiței, 1 linguriță cu ulei de semințe de rapiță presat la rece, 400 g file de somon, 2 mâini cu lăstari de fasole, 1 linguriță cu semințe de susan, pastă wasabi pentru servit.

Mod de preparare: într-un vas se aduce supa la punctul de fierbere, apoi se adaugă ceapa, ghimbirul, soia, iar la final pasta miso. Se menține pe flacără mică cinci minute. Se fierb tăițeii conform instrucțiunilor. Peștele se trece printr-un amestec de alge dulse cu semințe de susan. Într-o tigaie se încinge uleiul și se frig fileurile pe ambele părți câte două minute. Se lasă deoparte, să se răcească de la sine, apoi se taie felii. Supa și tăițeii se împart în boluri, deasupra se pun felii de pește și lăstari de fasole. Se servește alături de wasabi.