Main menu

header

  Puţini sunt cei care ştiu că mugurii de brad, mestecaţi, ţin de sete şi feresc organismul de bolile de piept şi de plămâni. Fiertura din muguri de brad alungă răcelile şi gripele, atât la animale, cât şi la oameni. Un alt sfat pe care îl oferă fitoterapeuţii este acela că, atunci când mugurii au deja două degete lungime, se culeg şi se prepară din ei tot felul de siropuri şi de licori vindecătoare, ale căror reţete sunt uşor de realizat. De asemenea, din crenguţele de brad şi din vârfurile de pin se prepară o fiertură ce se foloseşte nu numai în caz de boală, ci şi pentru întărirea organismului şi pentru creşterea imunităţii.

Întăreşte sistemul imunitar

  Iată o reţetă extraordinar de simplă, preparată de zeci de ani încoace, care vă scapă de toxine şi de bolile care slăbesc imunitatea organismului. Mai întâi spălaţi bine şi tăiaţi mărunt trei crenguţe tinere de pin şi şase-opt crenguţe de brad de lungimea palmei (le găsiţi şi gata tăiate în magazinele cu profil naturist). Turnaţi peste ele trei litri de apă plată. Se pune vasul pe foc şi se acoperă bine. Se urmăreşte cu atenţie momentul când apa începe să clocotească şi se lasă, din acest moment, strict două ore la foc mic. În cazul în care se depăşesc cele două ore, tăria siropului dispare, ceea ce va face ca efectul să fie diminuat. Mai apoi se acoperă vasul până a doua zi. Se repetă fierberea în acelaşi mod, până în ziua a treia. În total trebuie să fiarbă exact cinci ore. După ce se răceşte, decoctul se toarnă în sticle şi se păstrează în frigider. Tratamentul se face trei luni consecutiv. Se bea câte un pahar de patru ori pe zi, la 30 de minute după masă. În cazul în care aveţi probleme gastrice sau de digestie este indicat să beţi jumătate din doza propusă.

Combate halena

  Tratamentul cu crenguţe de brad dă rezultate în afecţiuni ale tractului digestiv, ficat, rinichi, curăţă uretra şi vă împrospătează organismul. Este foarte indicat pentru bolnavii cu stenocardie (boală de inimă ce se manifestă prin accese de sufocare), cu infarct miocardic, cu tuberculoză, avitaminoză (boală de nutriţie provocată de lipsa îndelungată a vitaminelor din organism) sau constipaţie şi este recomandat şi după intervenţii chirurgicale.
Extern se freacă pielea capului cu decoct de brad şi astfel se înlătură mătreaţa. Prin clătirea gurii se înlătură mirosul urât (halena) şi se curăţă gingiile, stopând sângerarea acestora.

Ţine răceala la distanţă

  O altă reţetă universală cu efecte pozitive este bazată pe ace de brad, măceşe şi ceapă. Se taie mărunt două pahare cu ace de brad (cumpărate de la plafar sau proaspăt culese), se amestecă împreună cu un pahar cu fructe de măceş şi un pahar cu coji de ceapă. Amestecul se fierbe în trei litri de apă timp de zece minute, se răceşte şi se strecoară. Peste amestecul de plante se mai toarnă doi litri de apă şi se mai fierbe o dată, se strecoară şi se amestecă ambele fierturi. Se beau câte două pahare pe zi. Pentru creşterea imunităţii şi vitaminizarea organismului, în caz de răceală, consumaţi compoziţia prezentată mai sus şi vă veţi simţi cu mult mai sănătoşi şi mai plini de viaţă.
  Un pahar cu ţuică tare sau alcool, combinat cu trei linguri cu ace de pin sau de brad tocate, două linguri cu sare, o lingură cu coajă de lămâie rasă, zece picături de iod şi o lingură cu răşină de pin, face şi el minuni în îndepărtarea răcelilor. Se amestecă bine, până se dizolvă sarea, după care se realizează o frecţie delicată timp de 20 de minute.

Alungă insomniile


  Pentru a scăpa de insomnie aveţi nevoie de un buchet din crengi de brad, aşezat într-o vază cu apă, lângă pat. Astfel, somnul de frumuseţe se va vedea… de cum vă treziţi! Pentru a nu mai simţi dureri în articulaţii, aveţi nevoie de un kilogram de crenguţe de brad tăiate mărunt, pe care să le fierbeţi în cinci litri de apă preţ de 30 de minute. Se ţine vasul acoperit timp de 12 ore, se strecoară şi se toarnă în cadă peste apa caldă (seara cu 15 minute înainte de culcare). Pielea va căpăta o aromă sublimă de brad, iar articulaţiile vor scăpa de durere.
Ana-Maria Cocea
Comprese calde pe gât pentru amigdalite

  Cinci linguri cu ace de brad sau de pin tocate şi infuzate timp de trei ore în 500 ml de apă clocotită (într-un termos) şi strecurate pot face minuni în ceea ce priveşte durerea de gât! Se adaugă 300 g zahăr şi se fierbe la foc mic. Se consumă câte o lingură de trei ori pe zi.
Peste acele tocate se toarnă apă clocotită până se acoperă, se lasă sub capac timp de 30 de minute şi se strecoară. Din trei-patru straturi de tifon se confecţionează un plic, se umple cu ace calde şi se aplică pe gât şi pe piept. Astfel nu veţi mai avea nevoie de clasicele siropuri de gât!