Main menu

header

536 8 1de Raluca Grințescu

Fructul de kumquat a fost inclus la început în familia citricelor şi ulterior separat de aceasta şi inclus în familia Fortunella, care conţine mai multe specii asiatice. Numele său înseamnă „fruct oval”, provenind de la „kin chantu”, fiind una dintre formele utilizate în Asia pentru a descrie această familie de fructe.

Cultivat pentru prima oară în China

Kumquat este un copac cu o creştere lentă, cu aspect compact şi cu înălţime cuprinsă între 2,4 şi 4,5 metri. Este originar din China şi a fost cultivat în Europa începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Temperaturile ridicate sunt agreate de această specie, ideale fiind valorile cuprinse între 26 şi 37 de grade Celsius. Pentru utilizarea în bucătărie sub formă de fruct proaspăt, direct din natură, se obişnuieşte culegerea fructului de kumquat împreună cu două-trei frunze ataşate de acesta, pentru păstrarea proprietăţilor naturale (în supermarket nu se întâmplă foarte des să îl găsiți în această formă). Datorită cojii groase, fructul de kumquat se conservă proaspăt pentru mai mult timp. Fructele sunt foarte aromate şi suculente, iar coaja acestora este dulce şi poate fi consumată împreună cu fructul.

Coaja conține uleiuri esențiale

536 8 2La fel ca şi citricele, fructul de kumquat este sărac în calorii, 100 g fruct proaspăt având doar 71 de calorii. Cu toate acestea, este o sursă bogată de fibre, minerale, vitamine şi antioxidanţi, contribuind la sănătatea noastră. Aceste fructe sunt unice şi diferite de cele din familia citricelor, deoarece se consumă şi coaja, aceasta conţinând multe uleiuri esenţiale, antioxidanţi şi fibre. Fructul de kumquat este bogat în vitamina C, fiind un puternic antioxidant natural care sintetizează colagenul şi vindecă rănile, ajută la prevenirea bolilor neurodegenerative, util în artrită şi diabet, eliminând radicalii oxidanți din organism. Totodată, vitamina C ajută şi la absorbţia fierului în organism.

De ajutor în bolile cardiovasculare

Kumquatul conţine o mare cantitate de vitamine din complexul vitaminic B, cum ar fi tiamina, riboflavina sau niacina. Vitaminele B lucrează împreună la susţinerea metabolismului, la menţinerea pielii sănătoase şi a tonusului muscular, la întărirea funcţionării sistemului imunitar şi sistemului nervos şi participă la dezvoltarea şi diviziunea celulară. De asemenea, ajută la combaterea simptomelor şi cauzelor stresului, depresiei şi bolilor cardiovasculare. În plus faţă de rudele citrice, kumquatul conţine acizi graşi Omega 3 şi Omega 6, care scad colesterolul rău din sânge.

100 g fructe furnizează aproximativ 17% din nivelul zilnic necesar de fibre

Alegerea şi depozitarea

Fructele kumquat sunt disponibile în perioada noiembrie-iunie. Atunci când alegeți acest fruct, el trebuie să fie tare, neted şi de un portocaliu strălucitor. Evitați fructele necoapte, fructele de culoare verde şi cele deteriorate. Acestea se păstrează foarte bine şi pot fi stocate la temperatura camerei aproximativ trei-patru zile şi până la trei săptămâni dacă le păstrați în frigider. Fructele de kumquat trebuie lăsate să se coacă înainte de a fi culese. Acestea pot fi savurate în stare proaspătă, adăugate în salate, confiate sau ca şi garnitură. Au un gust şi mai bun dacă înainte de a le consuma le strângeți uşor între degete, astfel se uniformizează aroma cojii şi a miezului.