Main menu

header

509 10 3de Iulian D. Moleianu

Curmalele au fost utilizate în terapeutică de persani şi de egipteni încă de pe vremea şahilor şi a faraonilor. Efectele benefice ale curmalei sunt cunoscute în toată lumea, inclusiv în România. Mai mult, frunzele şi crengile de curmal au efect vindecător în cazul multor afecţiuni.

Magneziul, util în retragerea tumorilor

Deşi, în general, se mănâncă uscate, curmalele sunt folosite pentru o mulţime de preparate culinare delicioase, dar, mai mult decât atât, sunt recomandate de medici în tratarea unor afecţiuni, fapt ce le sporeşte popularitatea. Principalele ţări producătoare de curmale sunt Irakul, Serbia, Italia, Spania şi Franţa. Se disting fructele galbene şi roşii sau curmalele „grase” de cele albe sau „marsilieze” şi de cele violete sau medicinale. În zonele în care curmala constituie un aliment de bază, cancerul şi tumorile sunt rare, datorită faptului că acest fruct este foarte bogat în magneziu. Cercetările au evidenţiat rolul preventiv al acestui oligoelement în bolile canceroase. Între altele, magneziul tonifică muşchii şi întârzie îmbătrânirea, evitând acumularea deşeurilor alimentare.

Afecţiunile la prostată şi-au găsit „naşul”

Acest fruct tratează cu succes afecţiunile rinichilor şi prostatei. Din acest motiv, în Franţa, sunt cultivate numeroase specii precum: curmala de la Argenteuil, de la Marsilia, cea neagră de Bordeaux, Belone violete şi cucurele. Curmalele au în compoziţie materii azotate, materii grase, apă, glucide, celuloză şi cenuşi, fier, mangan, calciu, brom, vitaminele A, B, PP şi C, latex, conţinând o lipodiastază (analog al sucului pancreatic), o amilază şi o protează. Această gamă largă de componente îi asigură curmalului o mulţime de proprietăţi: foarte nutritivă şi digerabilă, tonifiantă (recomandată sportivilor), laxativă, diuretică, pectorală şi de topic emolient.

Adio constipaţie!

Poate cel mai popular remediu al curmalei este acela împotriva constipaţiei. Reţeta este simplă: se fierb într-un castronaş cu lapte trei-patru curmale proaspete, tăiate în patru, alături de vreo 12 stafide. Acest amestec se consumă dimineaţa, pe nemâncate. Rezultatul? Vorba aceea, vă ia constipaţia cu mâna!... Iată şi alt mod de preparare, cu acelaşi efect: puneţi la înmuiat, toată noaptea, în puţină apă şase curmale spălate cu apă călduţă. Se vor mânca a doua zi dimineaţa pe stomacul gol.

Sprijină calcifierea oaselor

Aceste fructe sunt recomandate ca uz intern copiilor, adolescenţilor, convalescenţilor, bătrânilor, sportivilor şi femeilor însărcinate, şi se pare că fac minuni în cazuri de astenie fizică şi nervoasă. De asemenea, au efect vindecător în situaţii de iritaţii gastrointestinale (gastrite, colite), stări acute febrile, inflamaţii urinare şi pulmonare, dar, în acelaşi timp, ajută la buna funcţionare a celulei nervoase şi la calcifierea oaselor. Administrate pe cale externă, curmalele pot preveni sau combate o serie de angine, inflamaţii ale gurii (stomatite, gingivite), abcese, furuncule şi plăgi atone.

Sucul, eficace în tratarea gingiilor

De asemenea, sucul de curmale este folosit în tratarea unor afecţiuni căpătate de sugari, mai ales contra tusei şi a tulburărilor circulatorii, dar şi în situaţii de inflamare a gingiilor la adulţi. Fructele, fierte în apă sau în lapte, tăiate în două şi aplicate pe furuncule, pe abcese (inclusiv dentare) şi pe arsuri, au efect magic. Crengile curmalului pot fi folosite şi contra negilor sau a bătăturilor: se taie rămurele tinere de curmal şi se tamponează negii şi bătăturile, dimineaţa şi seara, cu sucul lăptos care se scurge din ele. Zeama obţinută din ruperea frunzelor are acelaşi efect.

Curmalele sunt indicate în tratarea tuturor afecţiunilor nervilor, în nevrite şi în polinevrite

Frunzele vă uşurează şi munca în bucătărie

Deşi plaja consumatorilor de curmale este imensă, la nivel mondial, puţini cunosc cele câteva curiozităţi ale acestui fruct. În Antichitate, latexul de curmal şi de smochin era folosit la prepararea brânzeturilor, iar în Franţa Medievală era folosit inclusiv la frăgezirea cărnii de vită şi de urs. Apoi, curmala face parte, împreună cu smochina, migdala, stafida şi aluna, dintre „cei cinci cerşetori”, cum sunt denumite aceste trufandale de biologi. În fine, gospodinele din vechime ştiau foarte bine că frunzele curmalului curăţă perfect cratiţele şi diversele ustensile din bucătărie.