Main menu

header

507 6 1de Dana Purgaru

Pe rafturile prăvăliilor cu produse naturiste, ca și în magazinele virtuale de profil, se găsesc foarte multe esențe naturale recomandate pentru aromoterapie. Răspândindu-se în aerul din cameră, acestea acționează asupra sistemului nervos și pot genera diverse stări, având capacitatea de a induce cu rapiditate modificări la nivel conștient. Secretul stă însă în a ști cum și când să le utilizați pentru a vă îmbunătăți starea de sănătate.

Bergamota luptă cu depresia

Uleiul volatil de bergamotă are un miros fin, înviorător. Acesta limpezește și înalță spiritul și este utilizat ca sedativ nervos, în combaterea depresiilor și stărilor de anxietate. Uleiul de portocal este unul dintre uleiurile sedativ-antidepresive cel mai eficiente. Este folosit în înlăturarea stărilor de frică față de evenimente neașteptate, insomnie, isterie, stări de anxietate și depresie. Determină apariția unui sentiment de seninătate interioară, înțelegere și deschidere față de ceilalți.

Esența de trandafir, de folos insomniei

Trandafirul este un simbol al iubirii, al purității și al grației. Se spune că ar fi răsărit din sângele lui Adonis, romanii credeau că s-a născut din sângele lui Venus, iar mahomedanii afirmă că a apărut din sângele lui Mahomed. Se spune că esența din petale de trandafir ar fi stăpâna uleiurilor volatile, deoarece mireasma esențelor de trandafir conferă o stare de armonie și de pace interioară, trezește iubirea, reconfortează inima și ascute mintea. Acest ulei esențial este calmant și antidepresiv, fiind indicat în combaterea insomniei, iritabilității nervoase și a depresiei.

Concentratul de mușcată are efect dinamizant

Mirosul uleiului de mușcată dulce are atât rolul de a calma hiperexcitabilitatea nervoasă, nervozitatea, iritabilitatea persoanelor mai active, dinamice, cât și cel de a dinamiza, de a elimina anxietatea și depresia ființelor mai pasive. Și levănțica acționează asupra sistemului nervos central, fiind utilă în depresii, apatie, insomnie, tensiune nervoasă sau isterie. De altfel, este cea mai renumită plantă pentru rolul ei în aceste cazuri. Mirosul uleiului de levănțică induce o stare de regenerare sufletească, de prospețime și puritate interioară, alungând gândurile negative. Mai este indicat în stări de panică, stres, iritabilitate, treceri bruște de la o stare la alta, depresie mintală, depresie maniacă ori epuizare nervoasă.

Mirosul de busuioc aduce bucuria

Uleiul de busuioc este unul dintre cele mai bune tonice nervoase, deoarece mirosul acestuia conferă claritate mentală și forță interioară, înlăturând oboseala intelectuală. El poate fi folosit în special în afecțiunile asociate cu frica, slăbiciunea sau isteria. Renumitul fitoterapeut francez Jean Valnet îl recomanda în epilepsie și paralizie. Despre mirosul busuiocului se mai spune că este bun pentru inimă, alungă neliniștea și-l face pe om bucuros.

Rozmarinul, favorabil ținerii de minte

Printre toate aceste uleiuri volatile este unul a cărui aromă ne ajută în procesul învățării. Rozmarinul este recunoscut ca fiind „iarba ținerii de minte” îndeosebi datorită parfumului intens, care, odată respirat, cu greu mai poate fi uitat. Persoanele care fac aromoterapie cu esență de rozmarin în timpul studiului pot constata că intelectul se revigorează, iar dacă în momentul examenului folosesc puțin ulei din această plantă, creierul va face imediat legătura între aromă și ceea ce au învățat. În acest fel, noțiunile pot fi mult mai ușor fixate în memorie și apoi rechemate, odată cu simțirea izului de rozmarin.

Eucaliptul susține sistemul respirator

Uleiul de mentă este revigorant și întărește nervii. Acesta conferă fermitate în acțiune, înlătură gândurile negative, generează o stare de ușurare interioară, stimulează și purifică mintea. Uleiul de eucalipt este unul dintre cele mai puternice uleiuri volatile antiseptice. Este indicat în majoritatea afecțiunilor respiratorii, chiar și contra unor virusuri gripale, având, în același timp, acțiune expectorantă și antispasmodică asupra tractului respirator. La nivel psihic, mirosul eucaliptului facilitează concentrarea și înlătură oboseala și durerea de cap congestivă. De asemenea, conferă o stare de luciditate, armonie, pace interioară și inspirație.

Izurile de brad, pin și ienupăr, indicate celor care muncesc mult

Una dintre cel mai îndrăgite esențe este cea de brad. Aceasta are efect regenerator amplu, împrospătând și ajutând la evitarea suprasolicitării. Este, în mod deosebit, indicată celor care muncesc foarte mult, până la extenuare. Uleiul volatil din ace de pin înlătură iritabilitatea nervoasă, conferă o dispoziție interiorizată, meditativă și, în același timp, plină de forță. Uleiul de ienupăr are un efect de reechilibrare și calmare în plan psihic, fiind un adevărat tonic al nervilor. Acesta elimină stările depresive, anxietatea, stresul sau grijile excesive. Conferă o stare de forță interioară și încredere în sine. Este foarte recomandat persoanelor care trec cu ușurință de la o stare de entuziasm la o stare astenică.

PONT. Uleiurile eterice pot fi folosite în lămpi de aromoterapie, diluate pentru masaj sau în cada de baie.

Uleiul esențial de isop întărește și încălzește corpul, dând o senzație de relaxare, fiind și un excelent tonic

Se păstrează cel mai bine în frigider

Esențele sunt foarte volatile și se evaporă imediat în prezența aerului. Atunci când sunt ținute în bune condiții, esențele au o durată de viață de câțiva ani. Trebuie să le depozitați departe de căldură și de lumină pentru a-și menține prospețimea și puterea. Sticluțele în care sunt ținute trebuie să fie închise la culoare și să aibă capacul bine înșurubat. Amestecurile de uleiuri eterice cu ulei vegetal pot fi păstrate, de obicei, timp de câteva luni. Cel mai bine este ca acestea să fie ținute în frigider. Dacă amestecați uleiul volatil cu un ulei vegetal pentru a crea un ulei de masaj, este bine să adăugați și până la 10% ulei de jojoba, care va mări durata de păstrare a uleiului. Şi vitamina E, adăugată în amestecurile aromoterapeutice, va crește durata de viață a uleiurilor vegetale.