de Georgiana Mihalcea
Mai mult sau mai puțin, în orice relație există și momente de tensiune și conflict. Și asta nu este prin definiție o problemă. Uneori, atunci când este gestionat corect de către parteneri, conflictul poate regla tensiuni, poate rezolva neînțelegeri. Problema intervine atunci când conflictul escaladează și apar jigniri, cuvinte grele, ba chiar agresiuni fizice. Care sunt principalele motive de ceartă în cuplu, dar și cele mai bune soluții ce se pot aplica în contextul actual aflăm de la Valentin Pescaru (medalion), psiholog clinician, psihoterapeut, sexolog la www.clinicaserenity.net.
„Au așteptări nerealiste”
- Care sunt principalele motive din care apar tensiunile în cuplu?
- Motivele pentru care apar tensiuni în cuplu sunt diverse. Primul motiv ar fi nerespectarea echilibrului între „eu” și „noi”, adică între nevoile, dorințele, planurile personale și cele comune, de cuplu. De cele mai multe ori, tensiunile intervin ori din prea mult „eu” și atunci apar egoismul, individualismul, ori din prea mult „noi” și apar obișnuința, sufocarea reciprocă, dependența.
- Cât de mult contează comunicarea între parteneri?
- Foarte mult. Partenerii au dificultățile de comunicare. Mulți parteneri nu transmit clar ceea ce doresc, ceea ce au nevoie de la celălalt și de la relație. Au așteptări nerealiste, ca ceilalți să-i împlinească, să-i facă fericiți, uitând că, înainte de orice, fiecare trebuie să se ocupe de viața proprie. Nu poți cere altuia ceea ce tu nu vrei să faci pentru tine. Partenerul este un însoțitor în viața ta, responsabilitatea principală pentru împlinirea propriei vieți aparține fiecăruia. Apoi, există prea multe situații în care partenerii au așteptări nerealiste, ca celălalt să „simtă” ce dorește, să-și imagineze, ceea ce duce la probleme de „interpretare” a semnalelor.
„Prea mulți români, atunci când se căsătoresc, au convingerea că semnează acte de proprietate”
- E greșit să ne dorim să-l schimbăm pe celălalt ca relația să meargă?
- Atunci când intri într-o relație cu cineva, nu intri doar cu părțile bune ale acelei persoane, ci cu toate părțile. Și nu intri doar „la bine”, ci și „la rău”. Întâlnesc prea des în cabinet povestea cu „îl voi schimba eu pe celălalt”, lucru care este atât de greșit. O persoană se poate schimba doar pe sine, dacă dorește și dacă face eforturi în acest sens.
- Cum stau lucrurile în țara noastră la capitolul egalitate între sexe?
- Egalitatea femeii cu bărbatul este un subiect încă dificil pentru mulți români. Întâlnim prea des un patriarhat dur, agresiv și rigid, în multe familii, dar și în societate. Femeia este de foarte multe ori văzută ca fiind slabă, incapabilă, că trebuie folosită, condusă, atât în relațiile personale, cât și în relațiile profesionale. Întâlnesc în cabinet nenumărate femei care sunt agresate, violate, abuzate verbal, hărțuite sexual la locul de muncă etc. Prea mulți bărbați români, atunci când semnează la ofițerul stării civile actele de căsătorie, au convingerea că semnează acte de proprietate. Partenerii acestor femei cred că femeia este a lor, că le aparține. Și dacă le aparține pot face ce vor cu ea, drept pentru care o pot jigni, agresa și chiar ucide. Cazurile de gelozie patologică își trag esența tocmai din această convingere, de drept de viață și de moarte asupra femeii.
„Femeia și bărbatul sunt complementari”
- Sunt pregătiți românii să accepte egalitatea dintre bărbat și femeie într-o relație?
- Societatea este în schimbare, apar modificări în convingerile și modul de relaționare a oamenilor, forțați să se adapteze la noile cerințe. Egalitatea între femei și bărbați nu înseamnă nici înlocuirea unora cu ceilalți, nici confundarea rolurilor între ele. Fiecare își are locul și importanța lui, atât în relație, cât și în societate, și tocmai diferențele sunt cele care sugerează că femeia și bărbatul sunt complementari, având o nevoie naturală unul de celălalt pentru bucurie și împlinire.
- Cum trebuie să vedem lucurile atunci când suntem într-o relație?
- O relație este formată din trei părți: eu, tu, noi. Echilibrul între acestea, ca timp, spațiu, nevoi, dorințe etc., este esențial pentru sănătatea și împlinirea individuală, dar și comună. Orice om este o unicitate, cu nevoile, dorințele, planurile și visurile lui. Într-o măsură, și prima responsabilitate, este a fiecăruia în parte să le împlinească. Apoi, desigur, înseamnă cele comune, împărtășite. Prea mult „eu” sau prea mult „noi” strică echilibrul. Fiecare are nevoie de timpul lui, de prietenii lui, de activitățile lui, de hobbyurile lui etc. Apoi vin lucrurile făcute împreună, activități și țeluri comune, care să facă bine amândurora.
„Trebuie să acceptăm că «jumătatea» este diferită”
- Cum ați defini o comunicare eficientă între parteneri?
- Atunci când se comunică, să se comunice clar ce simte și ce dorește fiecare. Nu să se țină înăuntru și să explodeze în alt context. Cel mai bine se abordează situația atunci când aceasta apare și este proaspătă. Contează, de asemenea, contextul în care se discută lucrurile. În funcție de importanța lor, lucrurile pot necesita o stare anume. De exemplu, nu poți discuta o situație complicată atunci când celălalt stă să adoarmă, sau este nervos, agitat etc.
- Tonul face muzica sau nu?
- Atunci când spunem ceva celuilalt este nevoie să fim atenți la tonul pe care o facem, căci, de multe ori, asta poate suna ca reproș, ordin etc. „Nu face altuia ceea ce ție nu-ți place” poate să fie o formulă utilă de reglare a modului în care comunicăm ceva. Spuneam anterior că oamenii sunt diferiți. Celălalt este pur și simplu diferit. Cu cât mai repede acceptăm asta, cu atât ne va fi mai ușor. Dacă nu reușim să acceptăm că jumătatea cealaltă este diferită, poate că ar trebui să căutăm altceva, mai aproape de ce ne dorim.
„În epoca modernă, în care pare că ne este mai simplu, de fapt ne este mai greu”
- Cât de mult s-a schimbat psihologia de cuplu în societatea modernă?
- Societatea modernă vine cu multe provocări. Suntem prea ocupați, prea stresați, prea obosiți pentru noi înșine, dar și pentru partener, copil, prieteni. Nimic nu mai vine de la sine. Consumăm prea mult timp pentru serviciu și pentru a face bani și plătim cu timpul nostru, cu viața noastră care trece pe lângă noi, cu sănătatea noastră. În epoca modernă în care pare că ne este mai simplu, de fapt ne este mai greu. Investim prea mult din noi pentru a ne menține un standard de viață falsă. Și asta se plătește pe undeva. Oamenii devin prea egoiști, tocmai pentru că încearcă cumva să se protejeze. Rețelele sociale promit existența unui partener mai bun decât cel prezent, un potențial aflat în lunga listă de „urmăritori”. O păcăleală, căci relațiile devin din ce în ce mai superficiale.
- Mai există „și au trăit fericiți până la adânci bătrânețe” sau e doar un mit în societatea actuală?
- Statisticile deja ne arată că există mai multe divorțuri decât căsătorii, că durata medie a unei căsnicii scade. Dacă nu reușim să ne detașăm de viața modernă care ne consumă și să realizăm care sunt valorile și lucrurile sănătoase, probabil că vom vedea „au trăi fericiți până la adânci bătrâneți” doar în cărțile de povești.
„Dacă perechea înţelege de ce a ajuns în impas, atunci este o şansă de relansare a relaţiei“
- Divorț sau terapie de cuplu în momentele de mare impas?
- Eu cred că există un punct peste care nu se poate trece. Dacă este trecut, ceva se rupe: „Iert, dar nu uit”. Impasul, criza are două înțelesuri: poate fi sfârșitul sau poate fi începutul. Impasul este dovada că ceva nu a mers cum trebuie. Acesta este momentul în care terapia de cuplu poate face foarte multe. Indiferent care va fi sfârșitul terapiei, există un câștig: cei doi vor fi de acord cu ce se va întâmpla, indiferent dacă aceasta înseamnă continuarea relației sau sfârșitul ei, divorțul. Pentru multe relații impasul a dus la o reconstruire. Dacă partenerii înțeleg ce nu a mers, ce au omis, de ce au ajuns în impas, atunci este o șansă de relansare a relației și am văzut multe cupluri care au avut o relație mult mai bună după aceea.