Main menu

header

910 20 3de Roxana Istudor şi Adrian Barna

O evadare în doi are potențialul de a reaprinde flacăra iubirii, au arătat rezultatele unui studiu recent, care a evidențiat magia vacanței dincolo de relaxare sau de decuplarea de problemele de fiecare zi.

„Evadarea” din cotidian, mai distractivă cu partenerul

Un sondaj realizat de compania de cercetare de piață OnePoll pe 2.000 de adulți a evidențiat că peste trei sferturi dintre respondenți - 77% - consideră că vacanțele sunt ideale pentru cei care doresc să mențină scânteia vie în relația e cuplu. În general, o persoană se simte cu 65% mai fericită în vacanță, mai mult de jumătate dintre participanții la experiment mărturisind că atunci când se întorc, lumea lor pare mai mare (58%). Majoritatea respondenților au susținut că evadarea este întotdeauna mai distractivă cu partenerul (78%), iar aspectul este extrem de important, întrucât a reieșit că - în același procent - cei chestionați se declară dispuși să amâne vacanța dacă cei dragi nu pot să-i însoțească.

Una dintre cele mai bune modalități de a consolida legătura

Rezultatele cercetării au arătat că oamenii merg de obicei în vacanță cu familia sau cu partenerul lor. În același timp, din studiu a reieșit și faptul că 42% dintre cupluri și-au regăsit pasiunea pierdută în acest răstimp cu efecte magice - s-au îndrăgostit din nou unii de ceilalți în vacanță. Practic, răspunsurile la chestionare au relevat faptul că trei din patru persoane cred că petrecerea timpului cu cei pe care îi iubesc îi face să se simtă revigorați (76%), iar un procent foarte mare, de 79%, s-au declarat convinși că a călători cu partenerul este una dintre cele mai bune modalități de a consolida legătura. De asemenea, 64% dintre participanții la stu- diul OnePoll au afirmat că au aflat cel mai mult despre partenerii de cuplu în timpul vacanțelor petrecute împreună.

„O evadare romantică poate ajuta cuplurile să se redescopere“ (Erica Doyne, vicepreședinte AMResorts)