Main menu

header

cotnari wide

de Veronica Zărescu

Vara este anotimpul călătoriilor şi al distracţiei în aer liber. La mare, la munte sau la ţară, copiii se joacă afară şi sunt expuşi razelor solare. Este bine ştiut faptul că soarele ajută la fixarea vitaminei D în organism şi că orice medic recomandă expunerea copiilor la soare. Problema este că părinţii trebuie să cunoască limita până la care razele soarelui sunt benefice micuţului.

Alegerea cremei de protecţie
Protecţia solară diferă de la copil la copil, în funcţie de pigmentul pielii şi de tendinţele alergice pe care le are. În cazul micuţilor cu ten deschis şi păr blond se recomandă o cremă de protecţie cu un factor ridicat (30 sau chiar 50) şi respectarea orelor permise pentru expunere, adică de la 7:00 la 10:00 şi după ora 17:00.
Pentru copiii care au un pigment al pielii mai închis, se poate folosi o cremă solară cu un factor de protecţie mai mic. Ca regulă generală, nu trebuie să lipsească şepcuţa de pe cap ori de câte ori copilul iese afară la soare.

„Regula umbrei” previne arsurile
Pielea copilului este subţire, fragilă şi mai puţin grasă. Medicii recomandă evitarea expunerii bebeluşului la soare pe timpul verii. Nu există măsuri de protecţie eficiente pentru nou-născuţi sau pentru copiii până într-un an, aşa că micuţul riscă să îşi ardă pielea. Uleiul de plajă sau cremele cu factor crescut de protecţie nu dau randament la micuţii până într-un an.
Razele soarelui pot determina multe schimbări la nivelul pielii. Unele dintre acestea apar imediat, cum ar fi: bronzul, pistruii, arsurile, în vreme ce altele apar după mai mulţi ani, de exemplu: ridurile, petele.
Folosiţi „regula umbrei” pentru a vă da seama dacă soarele este prea puternic pentru micuţ: dacă umbra este mai scurtă decât dumneavoastră, înseamnă că soarele este prea intens. Acest lucru se întâmplă, de obicei, între orele 11:00 şi 15:00.

Hidratarea corectă este vitală
Deshidratarea este un fenomen des întâlnit, care apare atunci când corpul omenesc pierde prea multă apă. Pe tot parcursul zilei eliminăm apa prin transpiraţie, prin urină, prin materiile fecale şi chiar şi prin respiraţie. Această apă trebuie înlocuită, deoarece organele noastre vitale au nevoie de ea pentru a funcţiona corect. Bebeluşii şi copiii mici se deshidratează mult mai uşor decât adulţii, din cauza metabolismului şi a dimensiunii reduse.
O deshidratare severă poate să apară atunci când copilul are febră mare sau diaree, vomită sau este foarte activ fizic pe vreme caniculară.
În numărul viitor al revistei noastre vă vom prezenta semnele deshidratării la copii şi măsurile de prim ajutor în cazul arsurilor solare.

• Apa şi soarele sunt factori benefici pentru sănătatea întregii familii!