Main menu

header

de Veronica Zărescu

Apropiindu-se de vârsta de 2 ani, copiii trec printr-o etapă dificilă pentru părinţi, cea a lui „Nu”. De altfel, fiecare perioadă din viaţa copilului este o provocare atât pentru el, cât şi pentru părinţi, dar care poate fi depăşită cu mult tact şi cu răbdare.

Intraţi în jocul provocărilor
O dată cu evoluţia micuţului, perioada lui „Nu” este normală, deoarece este o reacţie firească vizavi de atitudinea părinţilor, care, până în acel moment, apelau la interdicţii de genul: „Nu face...”, „Nu te duce acolo...” sau „Nu pune mâna...”. Acesta este momentul în care micuţii încep să se facă auziţi şi ascultaţi, reacţionând şi comportându-se ca adulţii din preajma lor. Pentru a gestiona această situaţie cât mai bine trebuie să vă încărcaţi cu foarte multă răbdare şi disponibilitate pentru a intra în acest joc al provocărilor şi tatonărilor, deoarece, pe lângă un comportament învăţat, acesta este o altă modalitate de a-şi testa părinţii - face parte din acea luptă tacită între dominator şi dominat.

Părinţii trebuie să fie flexibili
Nu este o nenorocire dacă cel mic refuză să facă ceva sau să participe la o activitate. Puteţi contracara această atitudine negativă cu o serie de răspunsuri, de genul: „Dar de ce nu vrei să faci....?”, „Ce doreşti să faci?” sau „Dacă nu vrei, nu este nicio problemă....”. În momentul în care am întâmpinat această situaţie în relaţia cu fetiţa mea, iniţial nu am dat foarte mare importanţă, ştiind despre ce este vorba, dar, o dată ce totul s-a transformat într-un „Nu” permanent, am schimbat tehnica de abordare. În prima fază i-am adresat o serie de întrebări, dar văzând că nu duc nicăieri - totul fiind extrem de distractiv pentru ea - am întrebat-o ce înseamnă „Nu” sau „Nu vreau”. În acel moment s-a blocat, neştiind ce să mai răspundă, cu toate că ştie să facă diferenţa între „Da” şi „Nu” sau între „Vreau” şi „Nu vreau”. Astfel am reuşit să o scot din acea pasă de negare şi refuz continuu.
În relaţia cu copiii trebuie să fim foarte flexibili şi să ne adaptăm din mers, în funcţie de provocări, deoarece depinde de noi găsirea soluţiei optime de a relaţiona şi de a comunica astfel cu ei fără să transformăm totul într-o problemă.