Aveţi un căţel nevaccinat şi vă este teamă să nu se îmbolnăvească de o boală contagioasă? Unul dintre pericolele ce îl pândesc în acest caz este jigodia sau maladia Carré. Pentru a afla cum se manifestă aceasta şi cum trebuie să vă protejaţi animalul, am stat de vorbă cu domnul Lescai Constantin Daniel, şef de clinică la Spitalul Veterinar Ilioara din Capitală. Jigodia sau maladia Carré este o afecţiune virală extrem de contagioasă, greu de tratat şi de cele mai multe ori fatală câinelui. „Aceasta este întâlnită şi la dihor, vulpe, urs şi, în mod interesant, poate să determine şi o reacţie imunitară (nicidecum boală) în cazul omului, fiind vorba despre un virus înrudit cu cel ce provoacă rujeola”, ne-a spus medicul veterinar.
Febra, primul semn de îngrijorare Această maladie îi vizează pe câinii ce nu au fost vaccinaţi, indiferent de vârsta lor, şi se transmite extrem de uşor, chiar pe calea aerului. „Este o afecţiune ce se manifestă mai ales la nivel respirator, nervos central şi digestiv, exprimându-se prin episoade recidivante de febră moderat-severă (40-40,5 grade), secreţie purulentă la nivel ocular, nazal, deshidratare şi crăparea pernuţelor, pneumonie, bronşită severă, dificultăţi la deplasare, paralizii, tremurături musculare permanente, orbire, slăbire, diaree, vomă, dar şi alte semne”, a completat specialistul.
Read more: Jigodia sau maladia Carré