Main menu

header

de Dana Purgaru

Factori precum înmulţirea numărului de animale crescute în apropierea omului, precum şi introducerea unor specii exotice au condus la crearea condiţiilor propice transmiterii de la animale la om a unor afecţiuni ce poartă denumirea de zoonoze. Multe dintre acestea sunt un risc pentru sănătatea publică şi sunt supuse unui control strict. Doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar „Salvavet-Ilioara”, vă spune cum pot fi prevenite şi tratate.

Se intervine de timpuriu
Unele dintre afecţiunile transmisibile, cu evoluţie cutanată, sunt reprezentate de dermatofitoze, cauzate de ciuperci microscopice din genul Microsporum şi Tricophyton. Acestea produc depilare, prurit, eritem, crustizare, pseudotundere şi iau forma unei dermatite ce se poate croniciza şi extinde destul de repede. Prevenirea se realizează prin tratarea timpurie a animalelor bolnave, evitarea contactului cu vieţuitoarele bolnave şi, ca o noutate, pentru anumite specii de Microsporum există chiar vaccin. Acestea se administrează după sfatul medicului veterinar, conform unei scheme ce poate duce la vindecare sau la o profilaxie puternică.

Pot fi utilizate numai pentru unele afecţiuni
Deoarece acest vaccin are o utilizare limitată la speciile menţionate pe produs, este obligatoriu ca diagnosticul să fie realizat cu ajutorul examenelor culturale de laborator. Acestea durează destul de mult şi întârzie tratamentul. În lipsa depistării speciei de ciuperci este nevoie de un tratament cu antimicotice sau cu medicamente cu acţiune generală. În acest caz însă, ficatul poate fi afectat din cauza duratei lungi de tratament (patru-opt săptămâni). Aşadar, imediat ce observaţi apariţia unor zone din care părul a căzut, a unor cruste şi mâncărimi, mergeţi la medicul veterinar.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.