Main menu

header

de Dana Purgaru

Carnetul de sănătate sau „buletinul” este documentul ce însoţeşte animalul de companie pe toată perioada vieţii sale şi serveşte ca dovadă medicală a măsurilor de profilaxie, dar şi dreptul de proprietate asupra animalului. Doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar „Salvavet-Ilioara”, vă oferă mai multe informaţii despre acesta.

Este o evidenţă medicală
Orice animal de companie trebuie să aibă un carnet de sănătate, care serveşte drept „buletin”. „Începând cu vârsta de 6 săptămâni a câinelui, din două în două săptămâni, până la vârsta de 3,5 luni, se efectuează vaccinările profilactice. După terminarea acestei serii, din an în an se repetă un vaccin polivalent şi antirabic până la sfârşitul vieţii. La pisică, prima vaccinare survine la vârsta de 8 săptămâni, urmând ca peste încă o lună să se efectueze o repetare şi o vaccinare antirabică, ce se vor face apoi anual”, ne-a spus medicul veterinar. În carnetul de sănătate sunt trecute obligatoriu şi deparazitările interne periodice ori curative şi cele externe, lunare. De asemenea, mai pot fi efectuate însemnări privind diferite alergii, datele intervenţiilor chirurgicale, perioadele de călduri sau bolile cronice de care suferă patrupedul.

Se completează numai de medic
Însemnările în carnetul de sănătate sunt efectuate de un medic veterinar autorizat, ce semnează, parafează şi răspunde pentru înscrisurile din document. Acesta i se oferă proprietarului cu ocazia primei manopere medicale menţionabile (deparazitare, vaccinare, microcipare şi altele).
În cazul unor litigii, carnetul de sănătate serveşte drept mijloc de identificare a animalului şi a manoperelor medicale efectuate. Astfel, este bine de ştiut, spre exemplu, că muşcătura unui câine a cărui vaccinare antirabică nu poate fi dovedită prin prezenţa acestui document poate duce la supravegherea antirabică în centre specializate timp de zece zile. De asemenea, proprietarul patrupedului este, în acest caz, răspunzător în faţa legii.

Înlocuit cu paşaportul
Carnetul de sănătate poate fi înlocuit, mai nou, cu paşaportul pentru animalele de companie. Acesta este un document standardizat al Uniunii Europene, ce permite transportul intracomunitar al câinilor, pisicilor şi al altor vietăţi de casă. „Acesta este important din punct de vedere legislativ în primul rând ca dovadă a vaccinării antirabice a câinilor, pisicilor sau a dihorilor. Prin prezenţa, la începutul documentului, a datelor despre proprietar şi despre animal, actul serveşte identificării patrupedului în cazul pierderii, mai ales că este menţionată şi seria microcipului implantat.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.