Main menu

header

de Dana Purgaru

Pisicile au fost domesticite acum mai bine de 3.000 de ani şi au avut un statut deosebit în diverse culturi, fiind fie venerate, fie considerate malefice. Sofisticate sau viclene, blânde sau independente, ele sunt în prezent animale de companie mai numeroase decât câinii. Doctor Daniel Lescai, şef de clinică la Spitalul Veterinar „Salvavet-Ilioara”, vă oferă câteva informaţii pe care cu siguranţă nu le ştiaţi despre frumoasele pisici.

Torsul e încă un mister
Sunetul realizat de pisicile care torc este produs de vibraţii ale laringelui, dar şi de trecerea sângelui prin anumite vase. Acestea torc atunci când se simt foarte bine, confortabil şi când sunt alintate. Se pare însă că zgomotul este produs şi atunci când pisicile sunt foarte stresate.

Dorm 16 ore pe zi
O pisică adultă doarme foarte mult. Ce aţi zice dacă aţi afla că, de fapt, ea doarme mai bine de 16 ore pe zi, iar două ore şi jumătate şi le petrece toaletându-se?
O altă ciudăţenie întâlnită la unele felinele este prezenţa a şase degete la o lăbuţă. Aceste pisici suferă, de fapt, de o afecţiune genetică numită polidactilie. Ernest Hemingway era obsedat de această particularitate, el selecţionând un număr foarte mare de astfel de exemplare.

Alergie la salivă
Probabil că nu o dată v-aţi întrebat de ce sunt foarte mulţi oameni alergici la părul de pisică. Ei bine, în afară de faptul că fiecare individ are un sistem imunitar unic, ce poate sau nu să fie pus în stare de „alergie”, aceasta apare în special la particulele chimice rezultate prin deshidratarea salivei de felină de pe firele toaletate de aceasta prin lins.
Faptul că motanii au în penis un os nu este o legendă. Organul are numeroase cute tăioase, iar în interiorul său se află, într-adevăr, o formaţiune numită os penian. De asemenea, la fel ca în cazul leului sau al tigrului, penisul este orientat înapoi, astfel că urinarea are loc vertical sau spre înapoi.

Nu disting decât câteva culori
Pisicile au o vedere excelentă pe timp de noapte, însă nu sunt capabile să distingă nuanţele. Ele pot doar să facă diferenţa între verde şi albastru, albastru şi galben şi alte câteva culori.
Mustăţile de pe ultimele două rânduri pot fi mişcate independent, asigurând o mai bună percepţie a mediului înconjurător. Tot în zona boticului există o adevărată „uzină de amprente”, deoarece în apropierea nasului sunt câteva glande care produc feromoni, aceştia fiind depuşi pe diverse obiecte, transmiţând mesajul „e al meu”. Aşa se explică de ce pisicile se freacă de picioarele stăpânilor, de mobilă, de tocurile uşilor sau chiar de alte animale din casă. Acesta este un obicei prin care îşi manifestă proprietatea, dar este destinat şi recunoaşterii, ca o amprentă, sau semnifică faptul că felina se simte confortabil şi în siguranţă.

Consultaţie gratuită

Dacă aveţi întrebări legate de diverse afecţiuni sau probleme de sănătate ale animalului dumneavoastră de companie vă puteţi adresa Spitalului Veterinar Ilioara, din Str. Ilioara nr. 16E, sector 5, număr de telefon 021/348.05.30. Se acordă o consultaţie gratuită cititorilor care se prezintă la această adresă cu animalul şi cu un exemplar al revistei.