Main menu

header

08-02-1de Dana Purgaru

Autorităţile din Capitală sunt din ce în ce mai preocupate de soarta animalelor fără stăpâni. Recent a fost înfiinţată Poliţia Animalelor, organism care îşi propune să ne scape de câinii de pe străzi, dar şi să le protejeze acestora viaţa. Marcela Pîslă (foto), preşedintele Asociaţiei „Cuţu, cuţu”, ne-a spus mai multe despre acest demers, dar şi despre proiectele aflate în dezbatere, la nivel naţional, pe tema animalelor fără stăpâni.

„Fiecare oraş va fi obligat să-şi castreze câinii şi pisicile fără stăpâni”
- La 30 iunie s-a anunţat înfiinţarea în Bucureşti a Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor. Ce este, ce va face această instituţie şi de când îşi va începe activitatea?
- Această nouă instituţie, cunoscută şi drept Poliţia Animalelor, propune colaborarea cu Facultatea de Medicină Veterinară, înfiinţarea unor echipaje de intervenţie sanitară rapidă, adopţii şi sterilizări şi monitorizarea bunăstării vieţuitoarelor din Capitală. Ea îşi va începe activitatea peste două luni. Nutrim speranţa unei conduceri valoroase, căci omul sfinţeşte locul.

- De ce se fac eforturi deosebite numai pentru câinii din Capitală? Ce se întâmplă acum şi ce se va întâmpla în viitor cu cei din celelalte oraşe ale ţării?
- Primarul general, Sorin Oprescu, a dat întotdeauna dovadă de înţelepciune vizavi de animale şi, în Capitală, în ultimii doi ani, s-au emis trei hotărâri de consiliu general, vizând sterilizarea câinilor fără stăpâni, colaborarea cu cabinetele veterinare şi, iată, Poliţia Animalelor. Din păcate, restul oraşelor au o soartă foarte grea. Acolo nu sunt centre de sterilizare gratuite, deşi câinii se înmulţesc ca în orice loc. De aceea este atât de important să fie adoptată „legea sterilizării”. Atunci fiecare oraş va fi obligat să-şi castreze câinii şi pisicile fără stăpâni.

Proiectul eutanasierii nu respectă Convenţia Europeană
- Legea pentru protecţia animalelor a fost extrem de disputată. Ce se întâmplă acum cu aceasta? Se aplică sau nu?
- Legea 9/2008, pentru protecţia animalelor, s-a adoptat foarte greu, şi acest lucru s-a întâmplat doar după ce politicienii au fost forţaţi de Uniunea Europeană.

- Revista „Taifasuri” a desfăşurat, pe parcursul a mai multe numere, o companie împotriva omorârii animalelor fără stăpâni. Aveţi o veste bună? S-a renunţat la „proiectul eutanasierii”?
- „Proiectul eutanasierii” nu este un proiect de lege. Reprezintă, de fapt, nişte amendamente pe care prefectul Bucureştiului, fără a avea calitatea legală, le-a depus la propunerea noastră de lege vizând sterilizarea câinilor fără stăpâni. Acestea instigă la nerespectarea Convenţiei Europene pentru Protecţia Animalelor, a Legii 9/2008 şi la cruzimi. Foarte mulţi câini au fost otrăviţi în teritoriu de când se trâmbiţează eutanasierea. Ceea ce propune dumnealui nu este deloc civilizat şi este anacronic, aruncându-ne cu mulţi ani în urmă. În plus, metoda barbară a eutanasierii nu a dat roade nicăieri în lume.

„Unele oraşe le omoară, încălcând Legea 9/2008”
- Se vorbeşte despre un proiect conform căruia animalele bolnave şi agresive vor fi duse la un adăpost ce se va construi pe Valea Doftanei, pe terenul donat de actriţa Monica Davidescu. Cât de util şi de realizabil este acesta?
- Orice adăpost este util. Realizabil, nu ştiu, depinde de fondurile adunate. Iubitorii de animale care doresc să se implice financiar în construirea acestui adăpost pentru circa 10.000 de câini sunt bineveniţi şi sunt rugaţi să ia legătura cu actriţa sau cu ONG-urile de profil, pentru a fi direcţionaţi către dumneaei.

- Hingherii încă îşi desfăşoară activitatea în ţară. Ce se întâmplă cu animalele capturate?
- Bucureştiul eliberează animalele după sterilizare şi vaccinare antirabică, însă unele oraşe le omoară, încălcând Legea 9/2008. Dăm aici, ca exemplu, Brăila, Tulcea şi Oneşti. Acei reprezentanţi ai autorităţilor vor face închisoare!

Cabinetele ce castrează gratuit nu sunt suficient cunoscute
- Procedura adopţiei animalelor fără stăpâni, chiar din centrele de ecarisaj, este destul de simplă şi totuşi românii nu sunt familiarizaţi cu aceasta. Ce intenţionaţi să faceţi în acest sens?
- Autorităţile nu s-au preocupat de adopţii, aşadar este normal ca oamenii să nu fie familiarizaţi cu acest lucru. Totuşi, Asociaţia „Cuţu, cuţu” a dat, din 2006 şi până în prezent, peste 1.000 de câini şi pisici la stăpâni. Încurajăm oamenii să facă poze animalelor de pe stradă de care au grijă şi să le posteze pe internet, pentru adopţii, pe site-uri precum www.cutu-cutu.ro sau www.caini.ro.

- Recent a fost anunţată lista care conţine adresele cabinetelor veterinare din Bucureşti care castrează gratuit câinii, publicată şi de revista noastră. Acest demers are succes la populaţie?
- Lista de cabinete nu este suficient de bine mediatizată. Este păcat, fiindcă am luptat mult pentru ca această hotărâre de consiliu să fie aprobată, tocmai pentru ca fiecare cetăţean să aibă posibilitatea să-şi sterilizeze gratuit câinele din curte sau de pe stradă.

Amenda pentru cruzimi împotriva animalelor este de până la 10.000 de lei sau închisoare de până la trei ani

Cum se poate sesiza un abuz

- Există încă foarte multe cazuri de animale maltratate, de la păsări până la cai, exemple care au fost prezentate în nenumărate rânduri şi în presă. Unde trebuie să se adreseze persoanele martore ale acestor fapte?
- Noi am pedepsit cu amenzi persoanele care au făcut rău animalelor. Mai mult, oricine poate face la fel! Sunaţi la 112 pentru a veni un echipaj de urgenţă la faţa locului, solicitând să legitimeze făptaşii şi să primiţi o copie a procesului-verbal încheiat la faţa locului. Depuneţi apoi o plângere scrisă la cea mai apropiată secţie de poliţie şi, în acelaşi timp, la Direcţia Sanitar Veterinară din zonă, prin care solicitaţi pedepsirea făptaşului în numele Legii 9/2008, articolul 5 sau 6 - care se referă la „rele tratamente” aplicate de proprietarii animalelor ori la „cruzimi împotriva animalelor”. Amenda este de până la 10.000 de lei sau închisoare de până la trei ani, conform articolului 23. Nu uitaţi să luaţi numărul de înregistrare al sesizărilor, ca să se poată primi răspuns în 30 de zile şi pentru a nu se „rătăci” urma hârtiilor! Ar fi bine să ataşaţi la plângere şi Legea 9/2008.