Main menu

header

de Daniela Purgaru

Fie că aşa s-au născut, fie că au fost create în laborator pentru a-i scuti pe cercetători de disecţii, aceste animale au uimit lumea. Prin corpul lor se pot vedea organele interne, ba, chiar mai mult, se poate privi ca printr-o peliculă transparentă. Iată câteva dintre acestea.

Broasca de „sticlă”
Este nativă din Venezuela şi aparţine familiei Centrolenidae. În timp ce coloritul acesteia este verde deschis, pielea de pe abdomen a unor membri din această specie este transparentă. Astfel, pot fi observate cu uşurinţă inima, ficatul şi sistemul digestiv, fără a mai fi necesară o disecţie.

Peştele care poate privi prin... cap
Bizara creatură marină Macropinna microstoma este un peşte cu capul transparent. În plus, are ochi tubulari pe care şi-i poate roti pentru a privi prin propriul cap, atât înainte, cât şi în sus, mulţumită transparenţei acestuia. Câteva exemplare ale acestei specii au fost analizate în apele din largul coastelor californiene. Aceşti peşti vieţuiesc la o adâncime care variază între 600 şi 800 de metri, preferând de obicei să plutească nemişcaţi. Se hrănesc cu meduze şi feluriţi peşti de dimensiune redusă.

Fluturele cu aripi... de nevăzut
Acest fluture, care se numeşte Greta Oto, poate fi întâlnit în America Centrală, din Mexic până în Panama. Aripile sale sunt transparente încât se poate vedea prin ele.

Caracatiţa translucidă
Caracatiţa de „sticlă” (Teuthowenia pellucida) poate fi întâlnită în oceanele din emisfera sudică. Organele sale bioluminiscente se situează deasupra ochilor, iar în rest, corpul este translucid. Deşi este abia perceptibilă, mai ales pentru că nu depăşeşte câţiva centimetri şi, în plus, are abilitatea de a se face „ghem”, constituie totuşi hrana multor specii de peşti de ape adânci.

„Zebra” de apă prin care se vede totul
Acest peşte-zebră a fost creat în 2008 de oameni de ştiinţă, astfel încât ei să poată studia cu mai multă uşurinţă procesul răspândirii anumitor boli în organism, inclusiv cancerul, fără a mai face disecţii. De asemenea, constituie un bun obiect de studiu în şcoli.

„Crocodilul” de gheaţă
Are corpul transparent, trăieşte în apele reci ale Antarcticii şi în America de Sud şi se numeşte peştele-crocodil de gheaţă (Channichthyidae). Are sângele transparent, deoarece nu are hemoglobină, iar metabolismul său se bazează pe oxigenul absorbit prin piele, care se dizolvă direct în sânge. Se hrăneşte cu peşti mici şi krill.

Carasul „uite, nu-i!”
Este una dintre cele mai recente realizări ale cercetătorilor niponi. Acest peşte are toate organele interne perfect vizible prin solzii şi pielea care sunt translucizi. Motivaţiile sunt aceleaşi, pentru a fi studiate fenomenele interioare fără a fi necesare disecţiile.

Amfipodul care-şi piteşte organele interne
Se numeşte Phronima şi a fost descoperit recent într-o expediţie submarină a zonei abisale din partea de nord a Oceanului Atlantic. Pentru a-şi spori şansele de supravieţuire, amfipodul îşi „ascunde” chiar şi organele interne, făcându-se aproape nevăzut. Nu este mai mare de 2,5 cm şi se hrăneşte cu plancton.

Salpa cu efect Morgana
Acest organism, denumit salpă, este de fapt un animal primitiv. Trăieşte în apele ecuatoriale, temperate sau reci ale Oceanului Planetar, în special în zona Antarcticii. Corpul său este perfect transparent şi poate ajunge la 10 cm. Deşi seamănă extrem de mult cu o meduză, este totuşi mai evoluat. El se foloseşte de aspectul transparent al corpului pentru a crea în faţa prădătorilor imaginea ameţitoare a mai multor trupuri, care se confundă unul cu altul, dând un efect de fata Morgana.

Meduza nemuritoare
Meduzele sunt, după cum ştim, aproape transparente. Aceasta însă, care populează mările şi oceanele Terrei, chiar nu are niciun colorit. În fapt, meduzele sunt animale primitive, fără niciun sistem specializat. Specia transparentă Turritopsis nutricula a atras atenţia savanţilor, deoarece este o vietate, practic, nemuritoare. Când îmbătrâneşte, celulele din organismul său intră într-un proces unic de întinerire, animalul trecând înapoi de la stadiul de adult la cel de pui.

Larvele de crevete se ascund... aproape de tot
Se găsesc în apele din zona Hawaii şi au corpul transparent, ca măsură de protecţie împotriva prădătorilor. Femela depune, la sfârşitul sezonului de împerechere, între 50.000 şi un milion de ouă proaspăt fecundate. Micile larve transparente se hrănesc cu rezervele de substanţe nutritive stocate în propriul organism până în momentul în care trec în faza superioară. Ele aproape se confundă la înfăţişare cu unele specii de meduze.