Main menu

header

de Daniela Purgaru

Corcodelul Alaotra era până de curând cea mai rară specie de pasăre din lume. În acest moment, el este considerat dispărut de pe faţa Pământului, conform ultimelor estimări ale ornitologilor din cadrul forului Birdlife International.

Trăia numai în Madagascar
Corcodelul Alaotra a fost o pasăre de talie medie, din familia corcodeilor, cu aripi mici, care trăia exclusiv în zona Lacului Alaotra din Madagascar. Din cauza aripilor mici, pasărea era incapabilă să zboare pe distanţe mari şi astfel ducea o viaţă sedentară, într-un teritoriu limitat. Între anii 1982 şi 1985 mai existau 12 exemplare. Expediţiile realizate în 1999 şi 2000, special pentru depistarea păsărilor rămase, s-au încheiat fără identificarea vreuneia. Din acel moment, specia nu a mai fost zărită nici măcar de băştinaşi, specialiştii bănuind că mai trăiau ascunse doar câteva perechi de corcodei.

Principalii vinovaţi - braconierii
În acest an, după multe cercetări, specialiştii s-au văzut nevoiţi să declare specia extinctă. Ei consideră că vinovaţi de dispariţia acestei păsări sunt mai mulţi factori, dintre care, cel mai important, este braconajul. Pescarii prindeau deseori în plasele lor corcodeii, care, cel mai adesea, mureau înecaţi.
Penultima specie de pasăre care a dispărut complet este porumbelul Liverpool (Caloenas maculata), specie declarată extinctă în 2008.